O serie de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar au fost adoptate de Guvern la finalul anului 2024 prin așa numita „ordonanță – trenuleț”. Printre altele, angajările au fost blocate inclusiv în spitale.
Suspendarea angajărilor nu se aplică în cazul posturilor vacante unice. De asemenea, sunt continuate concursurile dacă procedurile de organizare au fost demarate înainte de adoptarea ordonanței nr. 156/2024.
Astfel că la Spitalul Județean „Mavromati” sunt în derulare concursuri pentru 20 de posturi pe diferite secții ale unității medicale.
Posturile pentru care sunt organizate examene sunt diverse, de la medic, la șofer și fochist.
Corneliu Prepeliță, manager Spitalul Județean „Mavromati”.
„Procedurile care au fost demarate înainte de promovarea ordonanței-trenuleț, toate concursurile privind angajările, se vor derula în continuare. Iar în ceea ce privește noile solicitări de angajare ne vom adapta legii”
Conducerea celei mai mari unități medicale speră să fie găsită o soluție astfel încât angajările în sistemul sanitar să fie totuși permise în anumite condiții.
Corneliu Prepeliță, manager Spitalul Județean „Mavromati”.
„Este într-adevăr o problemă, legiuitorul a hotărât stoparea angajărilor. În mod cert, cred că se va reveni, într-o anumită formă, asupra acestei decizii fiindcă activitatea medicală trebuie să se desfășoare conform legii pentru îndeplinirea tuturor condițiilor de siguranță a pacienților.”
La această dată, sunt continuate procedurile de examen pentru următoarele posturi:
Click AICI pentru mai multe detalii despre concursurile pentru aceste posturi