Spitalul Județean la alt nivel : după criza financiară vine val cea de personal!

Dacă săptămâna trecută, coordonatorul Secției de Chirurgie Generală a Spitalului Județean „Mavromati” semnala lipsa personalului din unitate și plecarea asistentelor medicale în străinătate din rațiuni financiare, acum a venit rândul Secției Medicale II.

 

”La 65 de paturi avem un număr de 19 asistente medicale”

Aceeași situație generală cu care se confruntă întreg Spitalul Județean îngreunează actul medical și la secția coordonată de dr. Elena Brânză.
„Cu personalul de îngrijire suntem foarte deficitari, la aceste 65 de paturi pe care le avem în total, avem un număr de 19 asistente medicale și doar 11 infirmiere, iar personal de îngrijire nu avem absolut deloc. Conform normativului, ar trebui să fie mult mai multe. Din nefericire, multe asistente au plecat în pensie, și încă mai avem un număr de cel puțin trei asistente care urmează să se pensioneze în curând. Ceea ce înseamnă că vom rămâne într-un grav deficit de cadre medicale cu studii medii”, a declarat medicul șef al Secției de Chirurgie Generală.
Medicul a mai spus că este extrem de greu ca deficitul de personal să fie acoperit și ca activitatea medicală să fie desfășurată în bune condiții.

La nivelul Spitalului Județean există un deficit de 30-35 %

„Ne descurcăm foarte greu, asta pentru că asistentele care sunt trebuie să acopere și gărzile, și turele de dimineață și de după-amiază, există probleme la întocmirea graficului de gărzi, la acordarea zilelor libere de după gardă și tot felul de animozități care apar. Este absolut necesar să se ia măsuri în acest sens pentru angajarea de asistenți medicali, infirmeri și personal de îngrijire. Noi trebuie să asigurăm serviciul de curățenie cu infirmierele pe care le avem, și așa puține”, a adăugat dr. Elena Brânză.
Situația este similară în mai toate secțiile Spitalului Județean, fapt pentru care directorul de îngrijiri de la„Mavromati”, Ioan Asaftei, justifică situația deficitului de personal:
„Recunoaștem că la nivelul spitalului județean, există acest deficit, care atinge un procent de 30-35%, diferențiat pe anumite secții. Legat de problema semnalată de doamna doctor Brânză, noi am repus-o pentru a înființa o echipă mobilă de curățenie și a degreva infirmierele care să asigure îngrijirea pacienților internați și o echipă mobilă care să efectueze curățenie pe secțiile și compartimentele spitalului județean. Noi sperăm că începând cu anul 2015, această acțiune să fie concretizată și să fie viabilă”.
Cristina BABII
CITEȘTE:
 Criză de chirurgi la Spitalul Județean: tot mai multe cadre medicale pleacă în străinătate