Într-o unitate sanitară din Botoșani atențiile acordate cadrelor medicale sunt cel mult sub forma unui buchet de flori, eventual a unei ciocolate. Aceasta pentru că doctorii de aici refuză ferm cadourile la plic.
Cel puțin asta susține că se întâmplă la Spitalul de Recuperare ”Sfântul Gheorghe” tânărul său conducător.
Invitat la ”Botoșăneanul TV”, Cătălin Dăscălescu a arătat că practica oferirii unor sume de bani de către pacienți medicilor a dispărut.
Și că, dimpotrivă, s-a ajuns în situația în care unii bolnavi, care devin prea insistenți, ajung să fie amenințați de medici cu sesizarea Direcției Naționale Anticorupție dacă nu renunță la ideea acordării unor recompense financiare.
”Noi facem destul întrevederi cu personalul. Anul acesta avem și o Strategie Națională Anticorupție după care să ne modelăm și noi, să găsim posturile vulnerabile, să le instruim, să le înștiințăm”,
Cătălin Dăscălescu, manager Spitalul de Recuperare ”Sfântul Gheorghe”.
Pe 16 martie 2023 a împlinit un an de când a preluat conducerea spitalului subordonat Primăriei Botoșani și în această perioadă nu i s-a plâns vreun pacient că a fost nevoit să acorde diverse sume de bani asistentelor medicale sau infirmierelor pentru a beneficia de servicii medicale.
”În schimb, am avut cazuri din partea opusă, pacienți care veneau către... Nu scăpa personalul. Erau medicii: «du-te, nu am nevoie!». Eu am și soția (lucrează la același spital – n.r.) și știu cum procedează pacienții. Ei vin direct și la un moment sunt unii de care nu poți să scapi și începi să facă scandal pe acolo, să urli, că nu înțeleg. Spun că «sun la DNA, lasă-mă în pace»” Am avut cazuri din astea”,
Cătălin Dăscălescu, manager Spitalul de Recuperare ”Sfântul Gheorghe”.
Ca urmare a unor astfel de întâmplări, dar și a altor dosare anticorupție din țară care au medici în prim plan, la Spitalul de Recuperare s-a ajuns în situația în care, deși unitatea este autorizată să furnizeze și servicii cu plată, unii medici să refuze să le presteze.
”Tocmai din considerentul acesta, ca să nu spună cineva că a venit cu bani la el. Avem o d-nă doctor foarte cinstită, foarte corectă, colaborez foarte bine cu ea și mi-a spus: «eu nu fac servicii cu plată, să nu înțeleagă, să nu se audă că doctorița cutare de la spitalul acela ia bani»”,
Cătălin Dăscălescu, manager Spitalul de Recuperare ”Sfântul Gheorghe”.
La 33 de ani, Cătălin Dăscălescu este cel mai tânăr medic manager din sistemul sanitar botoșănean. A absolvit Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Gr. T. Popa Iași, iar anul trecut a obținut un atestat în managementul sanitar la Școala Națională de Sănătate Publică București - Management și Perfecționare în domeniul sanitar.
VEZI VIDEO DE LA 35:03