Personalul de la un spital din Botoşani a iniţiat o campanie umanitară inedită.
Impresionaţi de numărul mare de pacienţi nevoiaşi care ajung la Urgenţe, angajaţii de la Unitatea de Primire a Urgenţelor a Spitalului Judeţean „Mavromati“ s-au hotărât să strângă donaţii pentru aceştia.
De aproape două luni, pacienţii foarte nevoiaşi care ajung la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) de la Spitalul Judeţean „Mavromati“ pleacă şi cu tratament, dar şi cu daruri. Personalul medical de la Urgenţe a fost impresionat de numeroasele cazuri de botoşăneni foarte săraci care ajung la spital numai cu hainele de pe ei. Nu au cu ce se schimba, nu au obiecte de uz sanitar, aproape nimic. Tocmai de aceea, medicii, asistenţii şi asistentul social de la UPU au demarat o campanie inedită, prin care sunt strânse fonduri pentru pacienţii foarte săraci. Ei pleacă şi trataţi dar şi îmbrăcaţi de la UPU.
”Se rupea sufletul în mine”
Campania a fost iniţiată în luna noiembrie. Asistentul social şi cadrele de la UPU se gândeau de mult să facă ceva pentru pacienţii foarte nevoiaşi. Era cazuri de oameni care ajungeau doar cu o pereche de haine pe ei. Atât oameni ai străzi dar şi foarte mulţi vârstnici din mediul rural.
”Se rupea sufletul în mine când vedeam câte un bunic care venea numai în galoşi şi pijama. Fără nimic”, spune o asistentă din cadrul UPU Botoşani.
Ideea donaţilor s-a născut după ce un botoşănean a ajuns la spital şi le-a spus medicilor şi asistenţilor că are haine de prisos. Le-a donat, fără explicaţii suplimentare. Atunci, Raluca Sorlescu, asistentul social din cadrul UPU a iniţiat această campanie la care au aderat imediat asistenţii, medicii şi între personalul.
”Rog cetăţenii să ofere un cadou frumos înainte de Crăciun celor care prezintă un deficit financiar.”, spune şi Ramona Guraliuc, medic şef UPU SMURD.
Click AICI pentru textul integral
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: