Spitalul Darabani s-a închis, senatorul Câmpanu promite redeschiderea

 

Spitalul Orăşenesc Darabani a încetat să mai existe după ce toate demersurile făcute de senatorul Liviu Câmpanu, de primarii de Dorohoi şi Darabani şi de consilierii locali din cele două centre urbane s-au dovedit a fi fără sorţi de izbândă. Medicii, asistenţii şi pacienţii unităţii din nordul judeţului au avut parte de o săptămână halucinantă, pe care o redăm aşa cum a fost descrisă succint de Dărăbăneni.ro.
Ultima săptămână a fost cea mai neagră din istoria sistemului sanitar dărăbănean. „Este o nebunie totală”, a precizat în cursul săptămânii Lucian Irimia, managerul spitalului.
Luni: Spitalul Orăşenesc Darabani primeşte o adresă de la Direcţia de Sănătate Botoşani prin care se solicită numărul de bolnavi care urmează să fie transferaţi la alte unităţi spitaliceşti din judeţ, moment în care se declanşează isteria la unitatea spitalicească din localitate.
Marţi: Peste mai puţin de 24 de ore, DSP solicită numărul de paturi de care dispune  în prezent unitatea sanitară dărăbăneană, în eventualitatea prelungirii contractului cu CAS Botoşani, actualul act adiţional fiind valabil doar până la 31 martie.
Miercuri : A fost programată o şedinţă a Guvernului, în care Executivul ar fi trebuit să analizeze proiectul de Hotărâre de Guvern prin care se renunţă la transformarea Spitalului Orăşenesc Darabani în cămin de bătrâni, iar unitatea spitalicească locală să devină secţie exterioară a Spitalului Municipal Dorohoi.
Joi : Coaliţia de guvernare programează o nouă întâlnire la ora 14:00, pentru a relua discuţia pe această temă. Între timp, la Darabani ultimii doi pacienţi ai spitalului sunt transferaţi la Dorohoi, iar managerul Irimia depune la DSP cererile salariaţilor de redistribuire către alte unităţi sanitare din judeţ. Mai mult, Guvernul adoptă în şedinţa de la ora 17:00 lista cu unităţile sanitare care nu mai sunt finanţate începând cu data de 1 aprilie de către Casa de Asigurări de Sănătate, printre acestea regăsindu-se şi spitalul din localitate.
Vineri : La ora 9:00, senatorul Liviu Câmpanu are o întâlnire cu personalul medico-sanitar al Spitalului Orăşenesc Darabani, cărora le comunică vestea tragică a închiderii unităţii spitaliceşti din localitate, dar le promite angajaţilor că va finaliza până la sfârşitul lunii aprilie demersurile pentru comasarea spitalului din Darabani cu cel din Dorohoi. 
În ziua de 1 aprilie, trăim cu impresia că ni s-a făcut o glumă proastă, dar este un crud adevăr. Practic Spitalul Orăşenesc Darabani a murit. Şi sufletul nostru odată cu el. Restul sunt vorbe şi politică. În urmă rămân doar oamenii care suferă.