Spital de 300 de miliarde anunțat de primar în Botoșani - AFLĂ-i amplasamentul

Inițiativa conducerii Primăriei privitoare la înființarea unui spital de boli cronice și îngrijiri paleative a suferit o serie de modificări, nu neapărat cu privire asupra ideii ci a locației care a fost regândită.

 

Dacă în primă fază s-a dorit construirea unității spitalicești pe terenul din spatele fostei băi centrale a municipiului, în cele din urmă s-a optat pentru un teren în suprafață de 1.000 de metri aflat în imediata vecinătate a Spitalului de Recuperare Sf. Gheorghe.
”Suntem în perioada în care încercăm să identificăm cel mai bun amplasament pentru acest nou spital. Este dacă vreți una din cele mai mari provocări ale noastre, vorbim de construcția unui nou spital în Botoșani, un lucru ce nu s-a mai realizat în ultimii 20 – 25 de ani. Vorbim despre o investiție de aproape 300 de miliarde de lei vechi, o investiție pe care sperăm cu ajutorul Ministerului Dezvoltării și a CNI să reușim să o concretizăm anul viitor”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.
Unitatea medicală ar urma să vină în sprijinul persoanelor vârstnice mai ales. În acest sens primul pas ce urmează să fie parcurs este de adoptare a unei Hotărâri de Consiliu Local prin care terenul să fie pus la dispoziția Companiei Naționale de Investiții (CNI).
În ședința de mâine de CL, vom introduce urgent o HCL prin care încercăm să punem la dispoziția CNI terenul aferent ridicării acestei construcții. Sunt câțiva pași de făcut dar am convingerea că împreună cu dna deputat Ciofu vom reuși să realizăm un lucru extrem de important pentru municipiul Botoșani”, a adăugat primarul.
Intrarea în noul spital ar urma să se facă dintr-o parte laterală a Spitalului de Recuperare. S-a alăturat acestui demers pentru construirea unui nou spital și medicul Tamara Ciofu, deputat PSD. (G.E.)
CITEȘTE:
Unde-a ajuns campania electorală : PSD-iștii promit un spital pe ruinele de la Apă – DOCUMENT