Speranța de viață în România - HARTA judeţelor unde se trăieşte cel mai mult şi cel mai puţin

Speranţa de viaţă în România a trecut de 75 de ani şi jumătate. Datele publicate de Institutul Naţional de Statistică arată ca în unele judeţe, cum ar fi Vâlcea şi Braşov, oamenii se apropie foarte mult de 80 de ani.

 

La Botoşani, oamenii ating în medie pragul de 74,5 ani, fiind printre judeţele cu o speranţă de viaţă mai mică comparativ cu restul judeţelor .

 

Judeţele cu locuitori mai longevivi au în comun fie servicii medicale mai performante, fie o zonă montană, care le asigură un aer mai bun, şi îi obligă la o viaţă activă.

 

Nicolae Constantin are 83 de ani şi spune că munca şi muzica l-au ţinut în viaţă. Mai are însă un secret: faptul că a locuit în Braşov, judeţ în care durata medie de viaţă este printre cele mai mari din ţară.

„Avem un aer pur, oxigen - slavă Domnului, e în munţi. Mi-a plăcut şi să escaladez, excursiile. Înainte aveam activitate de dimineaţă până seara, mă bucuram de rezultate, eram stimulat”, spune el-

 

Elisabeta Nagy a împlinit de curând 90 de ani, iar secretul longevităţii ei este...optimismul. „Sunt veselă şi îmi place să râd. Asta mă ţine pe mine, râsul. Toţi au murit, toată familia, numai eu şi încă două nepoate mai trăim.”

 

Despre inimă este vorba mai ales în România - ţara aflată pe primul loc la afecţiunile cardiovasculare din Europa.

 

Iulian Călin, medic specialist precizează pentru pro tv: “Nu suntem noi genetic ca popor formaţi să dezvoltăm această boală ci pur şi simplu nu suntem educaţi în stilul ăsta de a preveni, de a face cât mai multă mişcare, de a mânca lucrurile cât mai sănătoase şi de a da atenţie acestor lucruri şi din cauza asta avem şi incidenţă mai mare a acestor boli.”

Speranţa de viaţă la naştere înseamnă numãrul mediu de ani pe care îi are de trăit un nou-născut, dacã ar trăi tot restul vieţii în condiţiile de acum. În Vâlcea de exemplu, se apropie de 80 de ani - zona e renumită pentru apele sale termale şi pentru munţi.

 

Capitala şi Clujul sunt şi ele în topul longevităţii locuitorilor, cu o medie de peste 77 de ani - secretul lor: aici sunt centrele medicale performante şi nivelul de trăi crescut. Cel mai puţin trăiesc cei din Tulcea - 73 de ani şi jumătate, în medie.

 

În Europa, cel mai mult trăiesc spaniolii, italienii şi francezii, peste 82 de ani în medie. Noi suntem pe locul al treilea din coadă - înaintea letonilor şi bulgarilor. În ultimii 18 ani în aproape toate statele europene speranţa de viaţă a crescut cu 4 ani. În lume, Japonia, Elveţia şi Singapore sunt campioanele longevităţii.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store