SPERANȚĂ: Sute de copii născuți la Maternitatea Botoșani în plină pandemie, unele mămici suspecte de COVID

Există și vești bune în toată această perioadă dificilă pe care întreaga omenire o traversează.

 

În luna aprilie, adică în plină pandemie, mai multe familii din județul Botoșani, cu precădere, au avut și motive de bucurie.

 

Și asta după ce, de la începutul lunii și până pe 26 aprilie 2020, la Maternitatea Botoșani au venit pe lume 171 de bebeluși.

 

„La Maternitatea Botoșani s-au născut 154 de nou-născuți eutrofici, din care 66 fetițe și 88 băieței, și 17 prematuri, din care 9 fetițe și 8 băieței”,

Ioan Asaftei, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati.

 

Din fericire, însă se pare că niciuna dintre mămici nu a fost confirmată cu coronavirus. Asta deși au fost câteva suspiciuni. De altfel, niciun cadru medical de la Maternitatea Botoșani nu este infectat cu coronavirus.

 

Trebuie precizat că doar ultimul etaj al Maternității este destinat mămicilor suspecte de COVID. În rest sunt circuite separate cu tunele de decontaminare cu testarea prealabilă a mămicilor și astfel pot naște și celelalte gravide fără ca viața lor și a bebelușilor să le fie pusă în pericol.

 

De altfel, în timpul vizitei la Botoșani a ministrului sănătății, Nelu Tătaru, medicul Gina Puflea i-a transmis că Secția de Obstetrică și Ginecologie din cadrul Spitalului Județean Mavromati este printre puținele unități care au rămas „curate”.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store