Spectacol polițienesc pe Pietonalul Unirii, copiii dar și adulții s-au bucurat de prezența criminaliștilor, mascaților sau câinilor – VIDEO & GALERIE FOTO

  • 25 martie 2022.
  • Poliția Română a ajuns la două veacuri de existență. Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani și-a scos în stradă arsenalul.

 

Pietonalul Unirii, zona din fața Muzeului Județean a fost aleasă pentru expozițiile de tehnică ale Poliției precum și demonstrațiile canine care au avut loc, într-o bucurie generală a copiilor.

 

Acțiunea a început la ora 11:00 și părea că vremea rece va diminua din prezența botoșănenilor. Soarele a apărut la scurt timp și astfel că vizionarea autospecialelor MAI, a truselor criminaliștilor sau a câinilor polițiști a devenit o plăcere.

 

Copiii mai ales s-au bucurat de eveniment, au stat la coadă pentru a fi amprentați de polițiștii criminaliști și și-au păstrat amintire propriile amprente. Au plecat acasă și cu cărți de colorat sau cu orare împărțite de polițiști, cu tot felul de mesaje privitoare la siguranța civică.

 

Doi câini ai Poliției au oferit demonstrații, iar cei mici au stat după banda galbenă care asigura perimetrul și s-au ajutat de telefoane pentru a-și păstra experiența pentru o lungă perioadă de timp.

 

Au fost pe Pietonalul Unirii polițiști din cadrul Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Biroului de Protecție a Animalelor și Biroului de Siguranță Școlară. Au fost prezentate autospecialele aflate în dotarea Poliției, iar conductorul din cadrul Serviciului Criminalistic a prezentat exerciții de dresaj și disciplină canină cu câinii polițiști din dotarea Poliției.