Spectacol fotbalistic la Mecanex, suporterii în bălării – GALERIE FOTO

 

Meciul amical dintre FC Botoşani şi formaţia ASC Bacău a strâns un număr însemnat de suporteri botoşăneni, care au urmărit răbdători întâlnirea până la final, în ciuda faptului că au fost nevoiţi să stea printre bălării, după gard. Unii, curioşi în privinţa noilor achiziţii i-au urmărit pe fotbaliştii noi pe teren şi au lansat comentarii cu privire la evoluţia acestora, alţii mai nervoşi i-au apostrofat : „Noi venim la meciuri de 20 de ani, voi staţi aici doi ani cel mult, merităm respect”, a fost una dintre afirmaţiile unui suporter, care s-a lansat în critici la adresa unor fotbalişti. Una peste alta însă, chiar dacă meciul nu a arătat mai nimic în prima parte, botoşănenii au plecat acasă mulţumiţi întrucât răbdarea le-a fost răsplătită prin cele trei goluri marcate şi care au adus victoria pentru FC Botoşani.