Spectacol extraordinar organizat de Ion Caramitru la Botoşani

 

Cunoscutul actor Ion Caramitru va avea un aport extrem de important în realizarea manifestaţiilor care se încadrează în ampla acţiune care va fi organizată de Zilele Mihai Eminescu, din data de 15 ianuarie 2011. Ion Caramitru este o prezenţă frecventă în cadrul acestei acţiuni de circa 3 decenii, dat fiind faptul că se consideră aproape obsedat de opera marelui poet Mihai Eminescu. „Am cel puţin 30 de ani de cînd vin cursiv la Botoşani şi la Ipoteşti. Vorbesc de un număr însemnat de ani pentru că, înainte de 1989 cred că nu a reieşit an în care pe 15 ianuarie să nu fiu aici. De cele mai multe ori cu ocazia aniversării şi comemorării lui Mihai Eminescu, legat de împătimirea mea încă din tinereţe vis a vis de opera şi viaţa lui, dar şi de studiul pe care îl fac permanent şi din ce în ce mai profund”, a afirmat Ion Caramitru. Totodată, Ion Caramitru va scoate la scenă deschisă un spectacol în regie proprii la Teatrul Mihai Eminescu cu un număr de 11 actori botoşăneni cu care lucrează deja de la finele anului precedent. „Pot să vă spun că din decembrie şi pînă acum am lucrat intens cu 11 actori ai Teatrului, încercînd să descifram intîi specificul fiecărui poet în parte, în speţă poeziile pe care le-am ales şi în acest fel să transpară un evantai de preocupări a 19 poeţi de valoare, care, fiecare în parte şi toţi la un loc, sunt obsedaţi de expresia literara a simţirii lor. M-am bucurat că în toată această panoplie există o transă comună, o emoţie comună. Estetica este diferită, dar căutarea resurselor este asemănătoare. Sunt 11 oameni foarte talentaţi, m-am bucurat că, ceea ce le-am propus i-a interesat, i-a stimulat şi i-a făcut să fie atenţi, si să se caute. E atipic pentru ei să participe la o astfel de acţiune", a mai spus Ion Caramitru.
Din acest an, data de 15 ianuarie va fi celebrată ca fiind Ziua Naţională a Culturii Româneşti. „15 ianuarie a fost stabilită ca Zi a Culturii Naţionale, cred că este un moment cu totul deosebit după ce ani în şir prin personalităţile sale Botoşanii a fost capitala culturii româneşti şi în mod deosebit în 15 ianuarie s-a reuşit ca în acest rînd să se acorde recunoaşterea necesare stabilind ca ziua de naştere a poetului să capete această importanţă”, a declarat şi Traian Apetrei, directorul Teatrului Mihai Eminescu.