Spectacol de fiţe la Casa Lux : toalete, limuzine, băuturi fine - GALERIE FOTO

 

Din afară întâlnirea organizată vineri după-amiază la Casa Lux de liderii PSD cu oamenii de afaceri a părut a fi un târg auto. Maşini de teren şi limuzine de zeci de mii de euro au ocupat nu numai parcarea complexului ci şi aproape întreaga bandă I a drumului dintre benzinăriile Rompetrol şi Petrom. Aceasta pentru că la întâlnire, pe lângă parlamentarii PSD şi PNL şi o pleiadă de primari ai celor două formaţiuni, au participat şi câţiva dintre cei mai potenţi oameni de afaceri din Botoşani.

Mihai Tincu de la Rapsodia, Dorinel Cozma de la Xandor, Valeriu Iftime de la Elsaco, Ionel Ruşu – Admir, Carmen Solomonescu – Lacto Solomonescu, fraţii Bidaşcă – Pita, Florin Todirică – Aquaterm, Florian Moruzi – Casa Pâinii sau Claudiu Niculăeş – Tridex au răspuns invitaţiei lansate de liderii opoziţiei. Interesant este că la întrunire au luat parte şi patroni care au contracte importante în derulare cu municipalitatea controlată de PDL, precum Mihai Vrăjitoru – Conrec sau Dumitru Bălan - Microbuzul. Alţii, precum Gheorghe Portariuc de la Portas şi Multiagra sau Gheorghe Iavorenciuc de la Gulliver, au jucat un dublu rol, fiind şi membri PSD, respectiv PNL, dar şi oameni de afaceri. „Eu nu ştiu de ce m-au chemat, dacă se discută politică plec”, spunea zâmbind la sosire finanţatorul FC Botoşani, în timp ce la final unul dintre participanţi a concluzionat că „la patru ani vine câte un partid şi spune lucrurilor pe nume”. De altfel, în discursul său, preşedintele PSD Botoşani a arătat că din „zvonistică” a aflat că unii antreprenori ar fi refuzat să ia parte la întrunire din partea unor represalii ale actualei puteri.
Expoziţie auto ad-hoc
Dincolo de programele economice prezentate de senatorul Gheorghe Marcu şi consilierul municipal Ovidiu Portariuc, a impresionat imaginea lăsată de şedinţă. Zeci şi zeci de maşini scumpe, de la maşini de teren BMW , Mercedes şi Audi până la limuzine din aceleaşi game au asediat zona complexului în care a avut loc evenimentul. Asemenea Topului Firmelor organizat în toamnă de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură şi de această dată participarea feminină a fost una la înălţime. Totul s-a terminat cu un bufet suedez cu băuturi fine.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
























































CITEŞTE ŞI:
 ACUM : Şedinţă cu zeci de politicieni şi oameni de afaceri la Casa Lux
 USL – Oameni de afaceri : Planuri-caricatură şi probleme cu mita