Spectacol de datini și obiceiuri cu sute de botoșăneni, căiuți, urși și dans cât încape – FOTO & VIDEO din Piața Revoluției

Astăzi, 19 decembrie 2015, în Piața Revoluției din municipiul Botoșani are loc Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă ” Din Străbuni, din Oameni Buni”.

 

Peste o sută de botoșăneni de toate vârstele s-au adunat în fața scenei și au privit cu bucurie și mândrie, spectacolul oferit de formațiile venite atât din județ, cât și Maramureș, Bacău, Bistrița sau Constanța. Piața Revoluției a fost colorată de tineri care s-au pregătit cât au putut ei de bine pentru a impresiona și a oferi un spectacol de neuitat. S-au îmbrăcat în fel de fel de straie cu zorzoane, mărgele, sclipici și multe alte accesorii. Și-au desenat fețele, s-au îmbrăcat în costum de urs, toate astea, pentru a păstra tradiția din străbuni. Evenimentul și-a luat startul în jurul orei 13.00, iar pe scenă au urcat rând pe rând mai multe formații și au dansat energic. De altfel, emoțiile din ”back-stage” au fost destul de mare, asta întrucât cei care se pregăteau de momentul artistic încercau pe cât posibil să exerseze pașii pe care trebuie să-i facă pentru o sincronizare ca la carte. Toți cei prezenți în Piața Revoluției au stat cu telefoane și aparatele de fotografiat în mână pentru a imortaliza momentul magic. (Ș.V.)

CITEȘTE: Festival de datini și obiceiuri de iarnă organizat la Botoșani : AFLĂ programul