Soţul Vioricăi Ciotoi a ajuns cu salvarea la Psihiatrie

 

Marius Ciotoi în vârstă de 41 de ani, soţul defunctei Viorica Ciotoi, cântăreaţa de muzică populară care a fost găsită decedată în propria garsonieră din Cătămărăşti Deal la începutul lunii august, a fost internat la Spitalul de Psihiatrie. El a fost preluat de o ambulanţă în seara zilei de 3 septembrie a acestui an, în jurul orelor 23:00, fiind transportat la unitatea medicală din cauza unei reacţii acute de stres şi internat pe secţia de acuţi.
Moartea soţiei sale şi faptul că a rămas singur cu doi copii minori sunt motivele pentru care Marius Ciotoi a suferit o traumă severă. Internarea sa în spital a fost confirmată de un apropiat al acestuia care a răspuns la numărul de telefon personal al lui Marius Ciotoi la momentul în care reporterul Botoşăneanul.ro a încercat să îl contacteze pe fostul soţ al cântăreţei. După ce se va recupera, Marius Ciotoi va fi sprijinit pentru a putea depăşi această cumpănă şi de reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), prin  Serviciul Comunitar Specializat Destinat Protecţiei Copilului (SCSDPC). „Nu avem încă un rezultat al investigaţiilor medicale, noi avem disponibilitate pentru a sprijini tatăl, pentru a-l consilia psihologic să depăşească această situaţie de criză pe care o parcurge”, a declarat Felicia Mihai, şef  SCSDPC. Viorica Ciotoi în vârstă de 41 de ani a fost găsită moartă în seara zilei de duminică, 2 august chiar de soţul ei, Marius care a intrat în cameră şi a găsit-o prăbuşită la podea. Era în genunchi, cu partea superioară a corpului lăsată pe spate şi complet dezbrăcată. „Eu îi dădeam de mâncare copilului mai mic, în bucătărie şi când m-am întors am găsit-o pe jos, cu gura căscată. Nu înţeleg ce s-a întâmplat”, declara atunci Marius Ciotoi, soţul artistei.
Gabriela ERDIC