Sora Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Române a ajuns la Botoșani: M-am simțit impresionată de totVIDEO & FOTOGALERIE

Județul Botoșani a găzduit unul dintre cele mai impresionante evenimente religioase care au avut loc în ultimii ani.

Au ajuns în nordul țării sumedenie de înalți prelați dar și sute de pelerini din întreaga țară.

 

Acțiunea religioasă a avut loc în comuna Hlipiceni unde a fost resfințită Biserica Sfântul Nicolae în prezența ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a Părintelui Arhimandrit Ciprian Grădinaru, episcopiscopi și arhiepiscopi.

Printre oaspeții de seamă din Biserica Ortodoxă Română s-a regăsit și Floare Vișan-Ciobotea, sora Preafericitului Daniel, patriarhul României.

 

Doamna a dezvăluit că a ajuns la Botoșani pentru a fi alături de părintele Ciprian Grădinaru.  

 

„Părintele Ciprian este duhovnicul meu de mai mulți ani și am vrut să-i fiu alături. Mă simt foarte atașată de lucrarea lui pe care o face și la București, și m-am simțit impresionată de tot ce lucrează și ce face și am știut că și aici e ceva asemănător. E un părinte binecuvântat pentru toată țara nu numai aici, asta a arătat. Și nu că a vrut să arate, ci i-a dat Dumnezeu puterea aceasta să nu își uite satul natal, rădăcinile lui de aici pornesc și s-au întins până în Moldova, în București, și în toată țara. E un părinte vrednic de poporul român, eu așa îl consider, un urmaș al voievozilor, chiar dacă nu este, un picior de voievozi există și în părinte, chiar dacă el este de o smerenie și o așezare sufletească aproape modestă, prin comportament.  E îndrăgit de multă lume și cine l-a cunoscut e greu să se mai despartă”,

Floare Vișan-Ciobotea, sora Preafericitului Daniel, patriarhul României

 

Sora Preafericitului Daniel a dezvăluit că a mai vizitat județul Botoșani, mai ales în perioada în care actualul patriarh era mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

 

„Prin el am putut să vin la Botoșani. Am mai fost în Botoșani altădată când fratele era slujitor la Iași la  Mitropolie, era Mitropolitul Moldovei, am mai fost când s-a făcut Casa Memorială a Sfântului Ioan Iacob”,

Floare Vișan-Ciobotea, sora Preafericitului Daniel, patriarhul României

 

Slujba de la Hlipiceni a adunat sute de credincioși din întreaga țară. Au fost pelerini ajunși tocmai din Maramureș cu autocarul. Pentru toată suflarea prezentă organizatorii au pregătit 5.000 de pachete.