Sondajele PSD desfiinţate de PMP:  Vechile metehne nu au murit odată cu comuniştii

Odată cu intrarea în linie dreaptă a campaniei electorale asistăm la intoxicări ale PSD, tot mai frecvente, partidul aruncând pe piață sondaje comandate la firmele de casă, prin care anunță că vor câștiga alegerile cu un procent uriaș, de aproape 70%, susţine filiala PMP Botoşani într-un comunicat trimis redacţiei.

 

În opinia reprezentanţilor Partidului Mişcarea Populară Botoşani, procentul prezentat de PSD este nerealist și denotă un obicei prost, iar dacă ar fi să i se dea crezare după aceste alegeri PSD ar rămâne „partidul unic”, precum Partidul Comunist, „partid din care își trag, de altfel, rădăcinile”.
„Sunt convins că electoratul va sancționa politica păguboasă pe care au ales-o cei de la PSD. Asistăm, de doi ani de zile, de când au preluat guvernarea, la dovezi ale incompetenței. Lipsa de investiții și investitori, bătălia pe care au dus-o în tot acest timp pentru a prelua conducerea instituțiilor, cu scopul de a controla și dirija fonduri, protejarea baronilor locali, aruncare propriilor eșecuri asupra altora, denigrarea continuă a oamenilor și instituțiilor care au avut curajul să facă opoziție, toate acestea însumează, practic, guvernarea PSD. Sunt convins că electoratul nu se va lăsa manipulat și că jignirea pe care i-o aduce PSD prin faptul că îl desconsideră și că pune la îndoială capacitatea acestuia de a discerne,  încununându-se cu procente imense în sondaje nerealiste, se va concretiza într-un vot de sancționare”, a precizat Mihai Țâbuleac, președintele PMP Botoșani.
CITEŞTE ŞI:
 PSD se dă cu 50% în sondaje, doar trei partide ar face pragul electoral
Acesta a remarcat şi faptul că, la PSD, „vechile metehne nu au murit odată cu comuniştii”.
Membrii PMP Botoșani sunt de părere că banii pe care îi aruncă cei de la PSD pe sondaje, pe afișe și bannere care împânzesc și cel mai îndepărtat colțișor al județului, banii aruncați de șefii de instituții conduse de PSD-iști pentru organizarea de evenimente la care încearcă să mobilizeze electoratul, cum sunt cele organizate de Primăria Botoșani, ar fi putut fi utilizați în folosul comunității și nu cu scopul de a manipula alegătorii. În tot acest timp, județul Botoșani așteaptă zadarnic investițiile, parcurile industriale, parteneriatele public-private și locurile de muncă ce au fost promise și care nu au mai venit.  
CITEŞTE ŞI:
 Încă un sondaj la Botoșani - AFLĂ ce părere ar avea botoşănenii despre alianţa PNL-PDL