Sondaj USL : Portariuc îl bate la încredere pe Ţurcanu 

 

Președintele Consiliului Judeţean Botoșani, Florin Țurcanu și primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, par a fi principalele motoare care vor propulsa candidații USL în Parlamentul României. Cel puțin asta rezultă dintr-un sondaj de opinie realizat la nivelul colegiilor de deputat 5 și 6 (respectiv colegiul 3 de senator) făcut parţial public de USL Botoşani.
Ovidiu Portariuc Florin Turcanu
Astfel, cei doi lideri locali USL s-ar bucura de încrederea a peste 53% dintre botoșănenii intervievați în cadrul sondajului. În ciuda procentului mai redus obţinut la alegerile locale în comparaţie cu cel al şefului CJ şi a apariţiei în presa naţională cu două iniţiative pentru care şi-a atras o sumedenie de critici şi acuze, regulamentul cu presa şi transportul de câini spre Constanţa, edilul şef s-ar bucura de o încredere mai mare în rândul botoşănenilor. În cazul lui Ovidiu Portariuc 16,8% dintre respondenți spun că au foarte multă încredere, iar 36,8% spun că au multă încredere. Referitor la Florin Țurcanu, 15,9% spun că au foarte multă încredere, iar 37,4% afirmă că au multă încredere. Adunând cele două procente rezultă că 53,6% dintre botoşăneni au multă şi foarte multă încredere în Portariuc şi 53,3% în Ţurcanu. O explicaţie a diferenţei ar putea fi aceea că sondajul s-a realizat pe Colegiul Senat 3, care include municipiul Botoşani şi doar cinci comune. 
Potrivit USL-iştilor, datele din sondaj au produs degringoladă în tabăra PDL, circulând zvonul că ARD-iştii pregătesc atacuri murdare în speranța că vor recupera decalajul uriaș.
Sondajul a fost realizat de Piar Media în perioada 16-18 noiembrie 2012, la comanda USL Botoșani. Datele au fost culese pe baza interviurilor aplicate la domiciliul a 1.403 respondenți, iar marja de eroare este de ±2,5%.
CITEŞTE ŞI: