La jumătate de an de la alegerile locale Botoșaniul politic ar putea repeta în decembrie, cu ocazia scrutinului parlamentar, ceea ce s-a întâmplat la începutul verii. Rezultatele de la Consiliul Județean, acolo unde se înregistrează cel mai politizat vot și care a adus doar două partide în deliberativul județean, are șanse mari să fie înregistrat și pentru Legislativ.
Cel puțin asta reiese dintr-o cercetare sociologică efectuată de Grupul de Studii Socio-Comportamentale ”Avangarde”. Raportul final confirmă diferența astronomică dintre PSD și PNL, pe de o parte și toate celelalte formațiuni de cealaltă parte. Totuși, față de alegerile locale, avantajul PSD față de PNL s-ar dubla practic, ceea ce tradus în mandate ar însemna că social-democrații ar avea mari șanse să își îndeplinească obiectivul asumat, de doi senatori și patru deputați, în timp ce liberalilor le-ar rămâne un mandat de senator și doi de deputați. De altfel, din calculele făcute de PNL-iști reiese că pentru a obține al treilea mandat de deputat este necesar să scoată un scor de 38%, cu aproximativ două procente peste cel de la locale, astfel explicându-se și bătălia nebună pentru al treilea loc la Camera Inferioară.
Totuși, spre deosebire de alegerile locale, sondajul arată că o a treia formațiune ar putea face pragul. Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) este creditată cu exact 5%, nici o altă formațiune neavând șanse conform concluziilor cercetării să obțină la Botoșani procentul minim prevăzut pentru a fi îndreptățită să spere în câștigarea unui mandat de parlamentar.
Se impun totuși câteva precizări. Sondajul a fost efectuat în perioada 22 septembrie – 2 octombrie 2016, deci înainte ca partidele să își anunțe candidații pentru Senat și Camera Deputaților. De aceea, de exemplu, la PSD în cercetare este introdus și fostul primar al municipiul reședință, care conducea atât în topul notorietății, cât și cel al încrederii social-democrate, ierarhia fiind aceeași: Ovidiu Portariuc, Doina Federovici, Tamara Ciofu.
De asemenea, alte partide, precum ALDE și PMP, au avut parte de schimbări majore intervenite după efectuarea cercetării sociologice, pe liste ajungând persoane despre care nici nu se bănuia la ora sondajului că vor ajunge să candideze pentru aceste formațiuni. Este vorba de Liliana Mincă și Margareta Clipă la ALDE, care la acea dată nici nu făceau parte din acest partid și care acum deschid listele la Camera Deputaților, respectiv Senat și de Corneliu Popescu, cel care atunci când se făcea sondajul încă se bătea în PNL pentru obținerea nominalizării în vederea candidaturii din partea liberalilor la Parlament.
O altă noutate față de perioada efectuării sondajului o constituie și ieșirea din scenă a PNȚCD, care nu a depus liste după ce negocierile cu ANR au eșuat.
Volumul eșantionului utilizat în sondaj a fost de 950 de persoane, reprezentativ pentru populația județului Botoșani, metoda fiind aceea de interviuri telefonice asistate de calculator. Sondajul a fost comandat din rândurile social-democraților botoșăneni, însă nu este asumat de conducerea PSD Botoșani. Eroarea este de plus, minus 3,18%.
Grupul de Studii Socio-Comportamentale ”Avangarde” care a efectuat sondajul este controlat de Marius Pieleanu (foto stânga), un invitat frecvent al posturilor naționale de știri. El este conferențiar universitar doctor la Facultatea de Știinţe Politice, Catedra de Sociologie din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, acesta fiind și director al Departamentului de Învăţământ la Distanţă din cadrul aceleiaşi facultăţi.
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlamentul României, dvs. personal cu ce partid sau alianță politică ați vota?
PSD – 53%
PNL – 31%
ALDE – 5%
Un independent – 3%
USR – 2%
PRM – 1%
PMP – 1%
PNȚCD – 1%
Altele – 3%