Soluții care sporesc eficiența termică a casei

(P) Nivelul eficienței termice a locuinței se reflectă direct în valoarea facturilor la gaze și curent electric în perioada rece a anului, dar și în sezonul cald. Izolarea eficientă, fie că este vorba despre un apartament sau de o locuință individuală, este soluția care poate aduce o reducere de până la 50% a consumului de energie. Dar, deși este absolut necesară, mai sunt și alte aspecte, la fel de importante care contribuie substanțial la eficiența termică a casei.

 

Sunt cel puțin trei alți factori de care depinde fundamental menținerea unui confort termic optim cu cele mai reduse costuri posibile.

 

Optează pentru surse de căldură cu randament ridicat

 

Centrala de apartament este cea mai utilizată soluție. Cu ajutorul ei obții autonomie, poți controla eficient consumul și stabilești, în funcție de nevoi, temperatura din locuință, în sezonul rece. Un element important de care depinde în foarte mare măsură performanța centralei este raportul dintre puterea acesteia și necesarul termic al locuinței. Acest aspect este esențial pentru că centrala are randament maxim atunci când este utilizată la capacitate medie. Cu alte cuvinte, cea mai eficientă energetic va fi o centrală de putere mare, utilizată la capacitate medie.

 

Pentru a avea cel mai bun raport între cost și beneficii este esențial să optezi pentru centrale termice individuale, care ating un randament aproape de 100% atunci când funcționează la nivel mediu de putere. Vei obține un consum mai mic de gaz, arderea completă și, prin aceasta, emisia mai redusă de noxe. Alte caracteristici de performanță pe care trebuie să le urmărești sunt rezistența la coroziune, fiabilitatea și siguranța în exploatare.

 

Alege sistemul de radiație optim

 

Sunt două tipuri de sisteme de radiații. Cele care folosesc radiatoare montate pe perete și rețeaua de încălzire prin pardoseală. Pentru a avea maximum de eficiență termică în casă este important a se realiza un echilibru corect între puterea centralei termice și sistemul radiant ales. Acesta din urmă depinde de volumul și înălțimea încăperii și de suprafețele vitrate ale acesteia.

 

În funcție de aceste elemente se stabilește densitatea rețelei din pardoseală sau dimensiunea radiatoarelor care trebuie să fie în acord cu puterea centralei, dar fără a fi necesară utilizarea acesteia la puterea maximă. În cazul radiatoarelor va conta și dimensiunea acestora, modul în care sunt legate în rețeaua termică a casei și alegerea corectă a locului în care sunt montate. În toate situațiile este importantă realizarea unei circulații active a aerului care să ofere o încălzire egală a încăperii.

 

Utilizează un termostat inteligent

 

Una dintre condițiile eficienței termice este menținerea unei temperaturii optime în toată locuința. În felul acesta se evită situațiile în care ar fi încălzite unele camere, care nu sunt folosite, fapt care crește considerabil consumul de energie (atât cel de gaz, cât și pe cel de electricitate). Și reciproca este valabilă, în sensul că este de evitat consumul inutil de energie prin supra încălzirea unei încăperi. În ambele situații echilibrul poate fi atins cu ajutorul unui termostat inteligent.

 

Gestionarea întregului sistem de climatizare a locuinței poate fi realizată cu ajutorul termostatului, care va menține temperatura dorită în fiecare încăpere din casă. Termostatul poate spori substanțial eficiența centralei termice, indiferent de tipul de încălzire utilizat și contribuie la reducerea costurilor energetice ale casei cu până la 20%. Termostatele inteligente sunt capabile să controleze aparatele de încălzire sau răcire și pot face acest lucru respectând un program prestabilit.

 

Sporirea eficienței termice a unei case cu un consum redus de resurse și, implicit, cu facturi mai mici, poate părea o misiune dificilă, însă, ținând cont și de cele câteva recomandări menționate mai sus, se poate obține rezultatul dorit, indiferent de dimensiunile și tipul locuinței tale.

 

Sursa foto: shutterstock.com