Cele două cântăreţe de renume au plecat de la orchestra din Botoșani.
Iar asta pentru că ar urma să fie interzis cumulul pensiei cu salariul.
Managerul interimar, Dan Doboş, a precizat că pe viitor cele două artiste vor putea participa la spectacolele Orchestra Populară "Rapsozii Botoșanilor", dar vor fi plătite în regim de colaborare.
Acesta a mai precizat, potrivit Antena3, că ambele artiste și-au încheiat contractul de muncă la această instituție, de la data de 31 martie 2021.
Astfel, potrivit sursei citate, Sofia Vicoveanca și-a încetat contractul "prin acordul părților", iar Daniela Condurache avea contract pe durată determinată, până la data de 31 martie 2021, contract care nu a mai fost prelungit.
Deşi acest proiect de lege este intens disputat, nu este încă în vigoare.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: