Polițiștii au aplicat și amenzi în cadrul acțiunii.
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei ai Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Rutier, Biroul Poliție Transporturi Botoșani, în cooperare cu lucrători Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani au acționat în sistem integrat pentru prevenirea şi combaterea faptelor de delincvenţă juvenilă, precum și pentru prevenirea absenteismului școlar în localitatea Trușești.
Activitatea a avut drept scop prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, a absenteismului școlar, combaterea abaterilor la regimul rutier, depistarea agenților economici care încalcă legislația privitoare la comercializarea de băuturi alcoolice sau produse din tutun către minori, etc., în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine publică și siguranță în proximitatea unităților de învățământ.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 30 de persoane, au fost controlați și instruiți șapte agenți economici care își desfășoară activitatea în proximitatea unității de învățământ din Trușești și două de persoane care asigurau paza instituției de învățământ.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate nouă sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 500 de lei, pentru abateri săvârșite de conducătorii auto care se deplasau pe arterele din apropierea liceului.
Totodată, în zona de acțiune a fost depistat un singur elev care absenta de la cursuri, urmând a fi informat Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, în vederea luării măsurilor de monitorizare a acestuia.