Un bărbat din judeţul Botoşani a sunat la 112 pentru a reclama că un şofer se deplasează haotic.
Acesta anunţa faptul că pe DN 29, în comuna Dumbrăveni, circulă un autoturism de culoare neagră, înmatriculat în Suceava, care are o deplasare haotică, conducătorul acestuia fiind posibil sub influenţa băuturilor alcoolice.
Poliţiştii ajunşi la faţa locului, în zona indicată, au depistat în parcarea unei benzinării din comună un autoturism VW Touareg de culoare neagră, la volan aflându-se Bogdan Iaţcu, un bărbat de 40 de ani, din municipiul Suceava, care mirosea a alcool. Bărbatului aflat la volan i s-a solicita testarea cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, devenind recalcitrant şi violent în limbaj cu poliţiştii. La un moment dat el a încercat să fugă, fiind nevoie de imobilizarea şi încătuşarea acestuia cu ajutorul echipajelor de poliţie din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Adâncata şi al celor de la Secţia de Poliţie Rurală Şcheia.
Bărbatul a fost transportat apoi la spital pentru recoltarea unor probe de sânge, însă pentru preîntâmpinarea unor incidente la unitatea medicală a fost solicitată intervenţia unei grupe de intervenţie din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Suceava, relatează Monitorul de Suceava.Celui identificat la volan i-au fost recoltate două probe de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de „conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe ”, cercetările fiind continuate de Poliţia Oraşului Salcea.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: