Şofer ”ghinionist”: A urcat beat la volan şi s-a izbit într-o mașină parcată

Participanții la trafic au sunat la 112 și au anunțat accidentului.

 

În cursul zilei de luni, polițiștii din Vlăsinești au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe drumul comunal DC 23 A, în comuna Hănești, a avut loc un accident de circulație soldat cu pagube materiale.

 

Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit că un bărbat de 49 de ani, din comuna Hănești, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe drumul public din aceeași localitate, ar fi intrat în impact cu un alt autoturism parcat în fața unui imobil, rezultând avarierea acestuia.

 

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.