Şofer beat, a adormit cu capul pe volan şi maşina pe trotuar

 

Doborât de alcoolemie, un bărbat din municipiul Botoşani s-a oprit cu autoturismul pe trotuar! Poliţiştii l-au găsit în timp ce se „odihnea” sprijinit de volanul autovehiculului.
Joi seară, P.R. din municipiul Botoşani a sesizat prin 112 faptul că pe Bulevardul Mihai Eminescu rulează un Volkswagen, al cărui conducător auto era posibil a se afla sub influenţa băuturilor alcoolice având în vedere traiectoria sinuoasă a autovehiculului, care s-a oprit în cele din urmă pe trotuar, în zona unei staţii de taxi.cPoliţiştii rutieri au identificat autovehiculul pe trotuarul din staţia de maxi-taxi prevăzută cu alveolă, de la intersecţia străzilor bulevardului cu strada Armoniei. Maşina avea luminile de avarie în funcţiune, iar persoana de pe locul conducătorului auto stătea cu capul sprijinit pe volan. Cerându-i-se să se legitimeze, conducătorul auto a devenit violent, adresând injurii şi cuvinte jignitoare la adresa poliţiştilor, împrejurare în care la faţa locului a fost dirijat şi un echipaj mixt, format din poliţişti şi jandarmi, impunându-se în cele din urmă imobilizarea prin încătuşare a persoanei în cauză.
Beat şi… sfidător
Verificările efectuate au stabilit identitatea conducătorului auto în persoana lui Eusebiu Iulian A., de 39 ani, din municipiul Botoşani. Acesta emana halenă alcoolică, astfel încât s-a procedat la testarea sa cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de  0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea acesta figura în evidenţele auto ca posesor de permis categoriile C şi C+E. Fiind condus la sediul Poliţiei Municipiului Botoşani şi apoi la Spitalul Judeţean în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea lcoolemiei, bărbatul a continuat să aibă un comportament sfidător la adresa organelor de poliţie. Faţă de acesta s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de :
- conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie  alcoolică peste limita legală;
- conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv;
- sfidarea organelor judiciare.