ŞOCANT : Aproape toţi câinii de la padocuri măcelăriţi de angajaţi

 

Cruzime fără margini la groapa de gunoi a oraşului. Aproape toţi câinii aflaţi în custodia municipalităţii au fost omorâţi noaptea trecută. Imaginile sunt şocante, patrupedele sunt depozitate pur şi simplu în saci.
De problema câinilor vagabonzi se ocupă Serviciul Public de Administrare Baze Sportive şi Zone de Agrement condus de Eugen Ţurcanu, apropiat al viceprimarului Florin Ghiorghiţă. O mulţime de jurnalişti se află la faţa locului, însă nici un oficial din municipalitate nu a dat până acum o explicaţie oficială pentru crudul măcel. Una din variantele vehiculate ar fi că nu mai exista hrană, această în condiţiile în care potrivit primelor informaţii obţinute de ziarişti, cea strânsă de Asociaţia ADOR nu s-ar fi epuizat. Mai mult, în urmă cu o lună şi organizaţia municipală de femei a PNL a dus acolo în jur de 80 de kilograme de hrană. Atunci liberalele au întâmpinat dificultăţi în acţiunea lor. Ele au intrat în conflict cu un angajat băut şi abia după două ore şi o mulţime de telefoane au putut da cu mâna lor mâncare maidanezilor. De altfel, în mai multe rânduri, chiar şeful SPABSZA a semnalat că lucrătorii de acolo, în loc să aibă grijă de câini, ar fi furat şi vândut din hrana adusă de tot felul de organizaţii. Deocamdată nu se ştie câţi câini se aflau la padocuri, doar că în urmă cu o lună erau în jur de 200. Sigur este însă că angajaţii nu au acţionat independent, ci au primit ordin să facă aşa ceva. Aceasta în condiţiile în care marţi la ora 23:00 Botoşăneanul.ro a fost sesizat de intenţia autorităţilor de a omorî toţi câinii de la gropa de gunoi.
Revenim în scurt timp cu mai multe informaţii şi imagini şocante de la faţa locului.