ŞOC : Conţac şi fiul cel mare condamnaţi la închisoare şi confiscare de bani grei

 

La aproape patru ani de la terminarea mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean Constantin Conţac a fost condamnat la închisoare cu suspendarea de către Curtea de Apel Braşov. Acolo acesta era judecat pentru infracţiuni de corupţie încă din 2007 şi iniţial, în luna martie anului precedent, fusese achitat de către Tribunalul Braşov. Ulterior Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov au făcut apel care a fost admis.

Trei ani închisoare cu suspendare şi nu poate candida
Astfel, conform legii 78/2000 fostul lider social-democrat a fost condamnat la patru pedepse cu închisoarea pentru efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, dar şi pentru fals în declaraţii. Instanţa a hotărât să aplice inculpatului pedeapsa cea mai grea de trei ani închisoare şi pedeapsa complementară a dreptului de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice pe o durată de 2 ani şi a dispus totodată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 6 ani. Pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani, să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
Închisoare cu suspendarea şi pentru fiu, dar şi pentru patornul "paravan"
Nu doar Constantin Conţac, ci şi Liviu Conţac (foto dreapta sus), fiul cel mare al acestuia, fost director al Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri (DJDP) a fost condamnat la pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani. Instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi 6 luni. De asemenea, Ioan Andrici (foto dreapta jos), patronul SC Construct com SRL, a fost condamnat, tot cu suspendare, la pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a dreptului de a ocupa funcţia de administrator la societăţi comerciale pe o durată de 2 ani.
Confiscări de aproape 8 miliarde de lei vechi
În plus, magistraţii au hotărât să confişte de la fiecare inculpat suma de 191.864 lei şi să menţină măsura sechestrului asigurător aplicat asupra bunurilor proprietatea inculpaţilor până la concurenţa sumei de 575.594,84 lei. Fiecare inculpat este obligat să suporte la 9.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cei trei au drept de recurs. În forma actuală a hotărârii Constantin Conţac nu poate candida la alegerile din acest an. În rezumat, acesta a fost condamnat pentru că, folosindu-se de funcţia sa de preşedinte la CJ şi de aceea de director a fiului său la DJDP, ar fi atribuit lucrări din fonduri publice, printr-o firmă paravan condusă de Ioan Andrici, societăţilor la care era acţionar şi care nu puteau contracta direct lucrări cu DJDP. Firmal lui Andrici câştiga licitaţii, dar marea parte a lucrărilor şi fondurilor ajungeau la SC Transporturi Auto SA.