Încă sunt purtate discuții pe marginea transformării Secției de Obstetrică și Ginecologie Botoșani în spital COVID.
În ultimul ceas, personalul medical a lansat ultimul strigăt de ajutor, prin intermediul presei locale.
„Relocarea Maternității în oricare dintre aceste locații, chiar și după dezinfecție ar însemna episodul 2 al coșmarului Suceava, ba chiar genocid, pentru că se face cu bună știință și neținându-se cont de strigătele disperate ale medicilor care cunosc situația”,
este mesajul transmis de medici
Personalul medical de la Secția de Obstetrică și Ginecologie a lansat alte variante care ar fi mai realiste și anume Spitalul de Recuperare care nu are pacienți și care oricum și-a arătat disponbilitatea de a ajuta, Secția de Pediatrie unde sunt puține internări care ar putea fi transferate la Maternitate, Spitalul de Pneumoologie sau Spitalul Municipal Dorohoi.
„Am fi și noi deștepți precum cei din Vaslui. La Maternitate se nasc lunar 250 de copii, deci 500 de externări, acum se dublează pentru că ne asaltează sucevencele. Unde să plecăm? În acest moment sunt 8 gravide în travaliu și 8 prematuri intubați. Am creat circuite pentru gravida sănătoasă, pentru cea suspectă și pentru cea confirmată cu COVID”,
mai scriu medicii de la Maternitate
De asemenea, au fost achiziționate patru tuneluri cu clor și ultraviolete la intrarea și ieșirea din spital, atât pentru bolnavi cât și pentru personalul medical.
Medicii mai arată, cu titlu de exemplu, că în Italia spre exemplu, autoritățile nu au luat nicio clipă în calcul transformarea maternităților în spitale pentru coronavirus, cu tot dezastrul cu care se confruntă.
„Surse de oxigen există și la Pediatrie și la TBC și la Recuperare. Ar mai fi o șansă să transforme Spitalul Județean în spital COVID dacă sunt înregistrate cazuri la doctori”,
încheie medicii
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru și secretarul de stat Raed Arafat au lăsat autoritățile locale să aibă ultimul cuvânt în ceea ce privește Maternitatea.
La acest moment, mass media locală așteaptă un punct de vedere oficial de la Prefectura Botoșani.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: