Slujbă religioasă la CJ, cu protopop și Țurcanu în frunte pentru sărbătorile creștine

 

Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, alături de Executiv şi de angajaţii instituţiei au primit şi astăzi colindătorii. În clădirea Palatului Administrativ,  un sobor de preoţi condus de preotul protopop, Lucian Leonte, a oficiat o slujbă religioasă de prevestire a Naşterii Domnului Iisus Hristos.

Şeful judeţului a ţinut ca şi în instituţia pe care o conduce să se păstreze tradiţiile şi obiceiurile creştineşti. În cadrul slujbei ţinute de cei trei preoţi, un grup de copii de la Liceul Pedagogic a interpretat colinde şi cântări religioase. Copiii au primit de la Moş Craciun  pachete cu dulciuri şi produse tradiţionale. “Mulţumim preoţilor care au oficiat slujba  religioasă de dinaintea sărbătorii creştine a Naşterii Domnului. Aşa este corect pentru că suntem creştini şi în aceste momente trebuie să încercăm să fim cât mai aproape de Dumnezeu”, a declarat Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judetean Botoşani.
La final preotul protopop Lucian Leonte a transmis urări de bine preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, angajaţilor şi familiilor acestora. La rândul său, şeful judeţului a precizat că în prag de sărbători, apropierea de familie şi de cele sfinte este foarte importantă pentru fiecare dintre  noi.
CITEȘTE:
 Urşi şi căiuţi de la Vorona în faţa CJ, Sorescu băgat în horă: FOTO&VIDEO