Situație fără precedent creată de instituția condusă de o botoșăneancă, reacția lui Tătaru: ”Nu pot înţelege cum spitalul devine un centru de tortură…”

Avocatul Poporului a trimis spitalelor din ţară o înştiinţare potrivit căreia sunt monitorizate, prin Domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenţie.

 

Spitalele din toată țara au fost anunțate că sunt monitorizate ”împotriva torturii şi a pedepselor şi tratamentelor inumane şi degradante şi a exercitării fără discriminare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale”.

 

Acțiunea demarată de Avocatul Poporului, instituție aflată sub conducerea botoșănencei Renate Weber, nu a rămas fără reacții.

 

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, afirmă că nu poate înţelege cum spitalele au devenit loc de tortură şi sunt asimilate locurilor de detenţie, arată News.ro. În plus, ministrul a anunţat că va consulta juriştii pentru a afla dacă există o bază legală pentru această monitorizare.

 

La rândul său, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a precizat că această abordare va face medicii să nu mai ia decizii.

 

Ce prevede documentul

 

Potrivit documentului prezentat de Digi 24, ”scopul monitorizării este consolidarea protecţiei pacienţilor împotriva torturii şi a pedepselor şi tratamentelor inumane şi degradante şi a exercitării fără discriminare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale”.

 

În plus, instituţia solicită spitalelor să anunțe pacienţii şi aparţinătorii că se face această monitorizare şi solicită numeroase acte şi statistici de la fiecare unitate spitalicească.

 

 

Ministrul Tătaru: ”…după o perioadă grea cineva îţi pune un stigmat de centru de detenţie”

 

”Din punctul de vedere al profesionistului, al chirurgului, nu pot înţelege cum spitalul devine un centru de tortură, cum tratamentul aplicat este o tortură, cum cei care s-au luptat trei luni de zile cu Covidul, salvând vieţi, în acest moment par a suporta o anchetă. Din punctul de vedere al ministrului Sănătăţii mă voi informa dacă din punct de vedere legal este vreun suport pentru ce se întâmplă acum”, a declarat potrivit News.ro ministrul Nelu Tătaru.

 

Ministrul Sănătății a precizat că nu i se pare normal ca spitalelor să li spună centre de detenţie.

 

”Nu este normal că după o perioadă grea cineva îţi pune un stigmat de centru de detenţie, iar tratamentul sub suportul torturii. Asta am înţeles. Vreau să consult un jurist în drept internaţional să văd ce convenţie poate transforma un spital într-un centru de detenţie, iar tratamentul în tortură, iar noi acum trebuie să combatem acea tortură. (...) Va trebui să  am această discuţie pentru a vedea contextul legal naţional sau internaţional, în care o unitate spitalicească este un centru de detenţie. Nu am primit sesizări de rele tratamente. Au fost solicitări ale pacienţilor asimptomatici de a fi externaţi, dar de tratament agresiv, tortură nu am avut”, a adăugat ministrul.

 

 

Arafat: ”O să determinaţi medicii să nu mai ia decizii”

 

La rândul său, şeful DSU, Raed Arafat, a explicat că această monitorizare se putea face invocând drepturile pacienţilor, Avocatul Poporului având atribuţii în acest sens, fără a fi invocată tortura.

 

”Dacă nu se revine pe treaba asta, o să determinaţi medicii să nu mai ia decizii şi se va ajunge să luaţi (Avocatul Poporului - n.r.) decizii asupra lor, pentru că aici este vorba de decizii pe pacient şi împreună cu pacientul şi explicând pacientului. Deci asimilarea între un loc de tratament, un salon de tratament... medicul şi pacientul au înţeles că s-a asimilat spitalul cu un loc de detenţie şi cumva asta se lasă de înţeles. Putea să se meargă pe drepturile pacientului şi să vedem dacă drepturile pacientului sunt respectate”, a explicat Arafat.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store