Situație bizară! Profesorilor nu li se decontează naveta, primăriile au bani, dar nu vor să-i dea

Cu toate că profesorii care fac naveta până la școlile unde își desfășoară activitatea ar trebui să primească banii aferenți transportului, lucrul acesta nu se respectă în județul Botoșani, spune Liviu Axinte, liderul Ligii Sindactelor din Învățământ Botoșani.

 

Acesta a pus pe masa prefectului situația, în cadrul întâlnirii Comisiei pentru Dialog Social de astăzi, 20 august 2015, și a scos la iveală o situație care îi deranjează pe foarte mulți profesori din județ.

„Începând cu anul acesta, cadrul legislativ este mult mai clar, există și hotărârea de Guvern din iulie care stabilește normele metodologice de aplicare a decontării navetei, este fără echivoc, este obligativitatea consiliilor locale să prindă în buget aceste cheltuieli, și aș dori la o următoare întâlnire cu primarii, să solicitați aplicarea acestei hotărâri așa cum este. Sunt aspecte clare pe care le-am primit ca fiind o rezolvare a situației”, a spus Liviu Axinte.

Totodată, acesta a punctat că banii există la primăriile botoșănene, dar că aceștia nu ajung și în buzunarele profesorilor.
Prefectul Costică Macaleți a promis că la următoarea ședință a Colegiului Prefectural, va transmite aceste informații primarilor din județ, însă a venit și cu ideea de a trimite notificări cu problematica explicată punctual fiecărei primării. 
„Vom face câte o notificare, punctual, cu legislația în vigoare, cu obligativitatea lor ca primării, ca să își onoreze obligațiile pe care le au față de profesorii navetiști”.

Pentru a exemplifica fenomenul, Liviu Axinte a intervenit:
„Un caz punctual, de pildă, au fost bani alocați de către Guvern pentru hotărârile judecătorești, dar primăria nu a dat drumul la bani. Vin oamenii acum și întreabă. Banii sunt veniți și sunt în primărie”.

(C.B.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:39151:Șefii Inspectoratului dau vina pe directorii de școli pentru gaura uriașă cu naveta ]]