Reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Ecoproces” Botoșani au participat la una dintre cele mai importante conferințe pe probleme legislative de mediu, ce se organizează la nivel național.
Conferința Natională ,,Aplicații concrete în contextul noilor propuneri legislative în domeniul mediului’’, organizată de Federația Asociațiilor Intercomunitare în domeniul deșeurilor, a avut loc în perioada 21 februarie – 22 februarie 2017, la București și s-a bucurat de participarea unor reprezentanți de la Ministerul Mediului, Garda Națională de Mediu, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Ministerul Fondurilor Europene, dar și de la Consiliile Județene, Primării, Asociații de Dezvoltare Intercomunitară, operatori de salubritate, OTR-uri, se arată într-un comunicat de presă.
Problemele discutate au fost:
- stadiul implementării proiectelor ,,Sistem Integrat de Management al Deșeurilor’’ la nivel național;
- legislația actuală privind devierea de la depozitare și propuneri de modificare a acesteia;
- soluții pentru îmbunătățirea Sistemelor Integrate de Management al Deșeurilor și soluții pentru atragerea fondurilor europene și de la bugetul de stat pentru dezvoltarea serviciilor în domeniul gestionării deșeurilor.
Din partea Consiliului Județean Botoșani și Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ,,Ecoproces” a participat directorul executiv Ovidiu Aparaschivei.
„Considerăm că a fost o întâlnire utilă în găsirea unor soluții pentru accelerarea implementării Sistemului Integrat de Management al Deșeurilor în județul Botoșani”, a concluzionat acesta.
La nivel național 36 de județe au semnat contracte de finanțare pentru implementarea proiectelor ,,Sistem Integrat de Management al Deșeurilor’’. Dintre acestea, 14 au finalizat investițiile prevăzute în proiect (printre care și județul Botoșani) 2 sunt declarate funcționale (Argeș și Bistrița) iar restul sunt în diferite faze ale licitațiilor de atribuire a contractelor de delegare. Județul Botoșani a atribuit contractul de operare pentru Centrul de Management al Deșeurilor Stăuceni și zona de colectare Ștefănești urmând atribuirea pentru celelalte 4 zone.
Daniel Constantin, Ministrul Mediului, a promis că la începutul lunii martie va propune aprobarea unei Ordonanțe de Urgență ce urmează să modifice modul de determinare și de plată a taxei de depozitare care de la 1 ianuarie 2017 este de 80 lei/tonă deșeuri depozitate.
Referitor la atragerea fondurilor pentru dezvoltarea serviciului s-au făcut propuneri pentru includerea în POIM a investițiilor de tipul: Instalații de sortare umed/uscat, Stații de compostare deșeuri biodegradabile, Stații de tratare mecano – biologică, Stații de concasare – sortare pentru deșeuri din construcții.