Vestea întreruperii totale a furnizării apei timp de două zile face înconjorul ţării. Agenţii de presă precum HotNews sau Agerpres au relatat faptul că autorităţile din domeniu şi-au permis să lase fără apă două municipii, Botoşani şi Dorohoi, şi alte în jur de 15 localităţi, adică în jur a 150.000 de oameni, în una din cele mai călduroase perioade ale anului. „Sistarea apei reci şi a celei calde are loc în contextul în care meteorologii au transmis o avertizare de tip cod galben de caniculă, potrivit căreia temperaturile exterioare vor atinge 35 de grade Celsius”, arată HotNews.ro. Conform reprezentanţilor SC Apa Grup SA, oprirea a fost solicitată de Administraţia Naţională „Apele Române” – Direcţia Apelor Siret, în vederea golirii barajului de la Bucecea, din care se alimentează localităţile menţionate, pentru repararea unor echipamente la baraj. Golirea a fost efectuată joi, iar şefii de la Apa Grup şi baraj au promis că vineri după-amiază se va relua livrarea apei către populaţie.