Sinucidere la Mavromati: Bărbatul care și-a înjunghiat soţia de 10 ori s-a aruncat de la etajul şase al unităţii medicale

 

Descoperire şocantă făcută în dimineaţa zilei de sâmbătă, în jurul orelor 3:00 – 3:30 de una dintre infirmierele din cadrul Spitalului Judeţean Mavromati. Un pacient internat în urmă cu două zile s-a sinucis aruncându-se de la etajul 6 al unităţii medicale. Şansele de supravieţuire pentru botoşănean au fost zero.
 
Victor N. în vârstă de 34 de ani a ajuns în atenţia medicilor botoşăneni după ce, în noaptea de 9 spre 10 ianuarie 2012, după un scandal familial şi-a înjunghiat soţia de nu mai puţin de zece ori după care, cu acelaşi cuţit s-a automutilat. Ambii soţi au ajuns la spital, cea mai afectată fiind de departe soţia sa, N. Andreea care a intrat imediat în operaţie. Femeia de 24 de ani a supravieţuit, ambii fiind ţinuţi în continuare sun observaţie medicală.

Pentru fapta sa, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a deschis o anchetă împotriva bărbatului din satul Băluşenii Noi, comuna Băluşeni, acesta fiind cercetat pentru infracţiunea de tentativă de omor. La două zile după conflict însă, cel mai probabil după ce aburii alcoolului au trecut şi şi-a dat seama ce a făcut, Victor N. s-a aruncat de la etajul şase şi şi-a încheiat conturile cu viaţa. Suicidul a fost descoperit de o infirmieră care însoţise un alt pacient la toaletă iar când a revenit în salonul unde sinucigaşul era internat, a descoperit că acest lipsea. Femeia a alertat imediat medicii care erau de gardă la urgenţe. Bărbatul a căzut pe o alee din beton în spatele unităţii medicale fiind făcut zob în urma impactului puternic. La faţa locului au ajuns un echipaj mixt format din poliţişti şi jandarmi, iar ulterior o echipă de criminalişti.Soția bărbatului se află internată la reanimare.
Gabriela ERDIC