Sinistraţii salariaţi puşi de Primăria Dorohoi să îşi achite facturile la curent

 

Întrucît cheltuielile cu plata utilităţilor se ridică lunar la suma de aproximativ 1 miliard, Primăria Dorohoi a decis ca pe viitor să le impună sinistraţilor din tabăra amenajată la marginea municipiului să îşi achite facturile la curentul electric.
Mai exact măsura este îndreptată către acele persoane care au statutul de salariat, în acest sens fiind făcută o anchetă socială de către reprezentanţii municipalităţii dorohoiene.„Noi avem o Hotărîre de CL luată în luna noiembrie în care se spune că, CL mai subvenţionează sau mai plăteşte cheltuielile pe partea de sinistraţi pentru lunile noiembrie, decembrie şi ianuarie 2011. În funcţie de perioada următoare noi ne dorim să mutăm cît mai multe persoane din tabăra de sinistraţi în casele recepţionate şi să reducem cheltuielile, vom vedea la finele lui ianuarie cum stăm”, a declarat Sorin Clim, viceprimarul municipiului Dorohoi. Şeful Primăriei a mai afirmat că, abia la finele lunii ianuarie se va decide dacă se va mai aproba o nouă hotărîre de CL privind sumele alocate de municipalitate taberei de sinistraţi pe linia plăţii la utilităţi. Cert este însă faptul că, lunar Primăria plăteşte în jur de 100.000 de lei pentru utilităţile din tabără, iar pe viitor se doreşte ca şi persoanele sinistrate care realizează venituri să îşi achite o parte dintre facturile la energia electrică. „S-au făcut anchete sociale pentru că acolo sunt oameni care sunt salariaţi, chiar dacă sunt sinistraţi, s-a pus un plan de la care familia, după care familia după ancheta socială care s-a făcut acolo şi îşi poată plăti o parte din utilităţi”, a mai spus viceprimarul.

O să iasă mare scandal
Sinistraţii din tabără nu par însă a fi încîntaţi de faptul că Primăria urmăreşte să le impună plata energie electrice consumate. Ei susţin că mare parte dintre ei chiar dacă sunt salariaţi au venituri mici, iar în plus nu doresc să plătească şi curentul consumat de vecinii care nu sunt salariaţi. „Aşa se aude, ne-au pus şi am făcut nişte dosare să vadă veniturile care sunt şi o să vedem după aceea. Nu prea sunt persoane care sunt salariaţi, la mine de exemplu lucrează soţul, are cinci milioane şi vreo patru sute, dar ce să facem, plătim, dacă eram la casă tot plăteam. Ei spun că o să plătească aceştia cu venituri, eu sunt de acord dar să îmi pună aparte, să plătesc cît consum, eu fac şi economie dacă e nevoie că aşa făceam şi acasă, dar aici nu ştiu ce o să fie, o să fie mare scandal”, susţine o sinistrată din tabără. Executivul municipalităţii a dat asigurări însă că aceste facturi vor fi calculate corect, întrucît fiecare modul are propriul contor care calculează cîtă energie electrică se consumă lunar. Aceste facturi vor fi plătibile după luna ianuarie, nefiind calculate retroactiv.