După 15 ani de experienţă, cu mii de ore în sala de chirurgie, botoşăneanca Doina Hrehoreţ a devenit un nume uriaş în medicina actuală.
Autorităţile locale din municipiul Botoşani au decis să acorde medicului Doina Hrehoreţ titlul de Cetăţean de Onoare, aceasta fiind singura femeie din România care face transplant de ficat, scrie Ziarul Evenimentul.
Iniţiativa a fost a consilierului local Mihai Ştefan, iar propunerea a fost votată în unanimitate. „Pacienţii săi o privesc ca pe o zână a minunilor. Transplantul de ficat este una dintre cele mai complexe operaţii care de la început şi până la final se face contra cronometru. Doina Hrehoreţ s-a dezvoltat profesional, a devenit un specialist cu renume, şi-a construit o viaţă, dar nu a încetat niciun moment să poarte Botoşaniul în inima sa minunată”, se arată în raportul de specialitate al proiectului Hotărârii de Consiliu Local.
În urmă cu câţiva ani şi medicul neurochirurg Leon Dănăilă, născut în Darabani, a primit titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Botoşani.
(Sursa Foto- stirile Kanal D)