Sindicatul Impact Botoșani, la ceas aniversar:  De peste trei decenii, în sprijinul salariaților - Datorită lor organizația sindicală rezistă de 33 de ani

Sindicatul Impact a transmis un comunicat de presă referitor la celebrarea peste trei decenii de existență.

 

S-a născut din dorința unui grup de salariați de la Leagănul de copii nr. 1 Botoșani, iar în prezent are peste 2.000 de membri multe sectoare de activitate. Astfel că, Sindicatul ”Impact” Botoșani are membri în 12 județe ale țării, este reprezentativ la un număr de 15 instituții, negociind contracte colective de muncă și acorduri. 

 

Pentru drepturile cuvenite și neacordate de angajatori sau alte aspecte rezultate în urma raporturilor de muncă ale membrilor săi, Sindicatul ”Impact” Botoșani a instrumentat de-a lungul timpului peste 5.000 de dosare pe rolul instanțelor naționale și CEDO, majoritatea fiind soluționate în favoarea membrilor de sindicat. 

 

Scopul principal al activităţii Sindicatul „Impact” Botoşani este apărarea şi promovarea intereselor profesionale, economice, sociale, culturale, sportive şi turistice ale membrilor săi, a demnităţii şi a drepturilor acestora, prevăzute în legislaţia naţională, pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, în contractele colective şi individuale de muncă, respectiv în acordurile colective şi raporturile de serviciu.

 

Puterea unui sindicat stă în încrederea membrilor în liderii lor și în numărul de membri! Membrii Biroului Executiv mulțumește colegilor pentru încrederea acordată, pentru susținere și pentru implicarea în acțiunile sindicale desfășurate atât în teritoriu cât și în cadrul protestelor din București. 

 

Camelia Socianu, președintele Sindicatului Impact Botoșani

”La mulți ani tuturor celor care sunt membrii Sindicatului Impact Botoșani, datorită lor organizația sindicală rezistă de 33 de ani!”

 

(Comunicat de presă)