Federația „Solidaritatea Sanitară” solicită tuturor instituțiilor responsabile regândirea criteriilor de acordare a stimulentului pentru risc.
Procedurile prezentate până în acest moment de autorități încalcă principii etice elementare, fiind departe de promisiunile făcute de Președintele României și de Guvern salariaților.
Totodată, modalitatea în care a fost gândită de guvernanți transpunerea prevederilor OUG 43/2020 determină acordarea stimulentului de risc la mai puțin de jumătate din numărul de salariați anunțat în mod oficial (75.000).
Federația „Solidaritatea Sanitară” a solicitat deja instituțiilor statului să adopte procedurile de transpunere a prevederilor OUG nr. 43/2020 în practică astfel încât de acordarea stimulentului de risc în cuantum de 2.500 lei brut pe lună pentru perioada stării de urgență, prevăzut de art. 8 alin. 1 al acestui act normativ, să beneficieze:
I. Toți salariații din:
• Spitalele care asigură asistenţa medicală pacienţilor testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în faza I şi în faza a II-a.
• Spitalele de suport pentru pacienţii testaţi pozitiv sau suspecţi cu virusul SARS-CoV-2.
II. Toți salariații implicați direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2, sau descoperiți ulterior ca fiind infectați SARS-CoV-2, din alte spitale decât cele menționate la punctul I.
III. Tot personalul implicat în triajul pacienților și acordarea îngrijirilor de urgență în această perioadă.
IV. Toți salariații care au fost carantinați instituționalizat în mod forțat, fără a face parte din categoriile obligate legale să respecte această măsură, ori au fost obligați la izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate.
V. Salariații din asistență socială care și-au desfășurat activitatea în unități în care au fost depistate cazuri pozitive SARS-CoV-2 în rândul beneficiarilor de servicii sociale.
„Așa cum demonstrăm atât în cadrul documentelor oficiale cât și în anexa la prezentul comunicat, solicitările noastre respectă principiile etice, fiind totodată bazate pe rezultatele cercetărilor desfășurate”,
Transmite Solidaritatea Sanitară
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: