Sindicaliştii din educaţie s-au întărit cu forţe din ţară

 

Două dintre organizaţiile sindicale importante din sistemul educaţional şi-au unit forţele pentru a face front comun pentru a face auzită vocea cadrelor didactice forurilor centrale. Federaţia Naţională din Educaţie reprezentantă la Botoşani prin Sindicatul Învăţământului Preuniversitar şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret au fuzionat pe data de 24 ianuarie 2013.
În prezenţa ministrului educaţiei Remus Pricopie, oficiali ministeriali şi inspectori şcolari generali din ţar, uniunea a avut loc la Bucureşti, organizaţia ajungând astfel la un număr de 90.000 de membri la nivel naţional. „Această fuziune s-a realizat ca urmare a unor analize efectuate în învăţământul românesc şi nu în ultimul rând ca urmare a cerinţelor membrilor de sindicat privind unitatea de acţiune sindicală”, a declarat Iuliana Nacu, preşedinte SIP Botoşani.
În cadrul unei prime şedinţe la masa discuţiilor au fost abordate chestiuni din sistemul educaţional fiind vizat dialogul social care ar fi fost întrerupt de minister, spre nemulţumirea partenerilor sociali care în ultimii ani nu ar mai fi avut nici un cuvânt de spus la efectuarea modificărilor legislative. „În această săptămână pe agenda ministerului există trei probleme de rezolvat şi anume metodologia pentru mobilitatea personalului didactic, regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliilor de administraţie din şcoli prin care s-a cerut de către membrii de sindicat unde s-a cerut să fie formate majoritar din cadre didactice şi regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar”, a mai spus Iuliana Nacu. La Botoşani fuziunea nu va fi resimţită dat fiind faptul că Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret nu este reprezentată de vreo filială judeţeană.
CITEŞTE:
 Liderii de sindicat din educaţie plătiţi din nou de stat