Sindicaliştii din educaţie reclamă campania electorală pe lefurile profilor

 

Preşedintele Ligii Sindicatelor din Învăţământ (LSI), Liviu Axinte şi-a declarat nemulţumirea cu privire la situaţia salariilor bugetarilor cât şi la inițiativa de reîntregire a acestora în perioada iunie – iulie, când vor avea loc alegerile locale.
El a precizat că, în ceea ce priveşte campania electorală din 2008, toate partidele au avut de câştigat de pe urma dezbaterii salarizării profesorilor, indiferent dacă se aflau la putere sau în opoziţie. „Din punctul meu de vedere revenirea salariilor la nivelul de înainte de 1 iunie 2010, părerea mea personală, este că acesta este un subiect pur electoral şi nu cred eu că, dacă s-ar fi dorit să se revină la aceste salarii, nu cred că e corect ca dat de aplicare să fie iunie-iulie, adică exact în campania electorală”, a arătat preşedintele LSI. În opinia acestuia, subiectul în cauză ar fi trebuit să fie tranşat în afara peroadei electorale şi nu în timpul acesteia.
„Am fost o dată subiect de campanie şi practic nu mai dorim să fim” 
Acesta se teme că problema lefurilor cadrelor didactice va fi exploatată din nou în scop electoral, ca şi în urmă cu patru ani. Liderul sindical este convins că punerea pe tapet a acestui subiect în perioada premergătoare alegerilor constituie doar o încercare de obţinere a voturilor. „De la toţi bugetarii, nu numai de la cadrele didactice. Da, eu am vorbit din punctul nostru de vedere, am fost o dată subiect de campanie şi practic nu mai dorim să fim. Campania electorală trebuie să aibă alte teme şi nu revenirea la salariile bugetarilor, de parcă în ţara asta ar fi doar bugetarii şi alţi oameni n-ar mai exista”, a declarat preşedintele LSI.