Sindicaliştii din educaţie prevăd o alocaţie sărăcăcioasă din PIB în 2013

 

Nici pentru anul în curs sistemul educaţional din România nu va fi considerat o prioritate la alocaţia bugetară pentru anul 2013. Cel puţin asta consideră sindicaliştii din educaţie din experienţa anilor trecuţi când, sumele direcţionate către educaţie au fost mult sub plafonul stabilit prin lege.
Liviu Axinte, preşedintele Ligii Sindicatelor din Învăţământ (LSI) a menţionat că în ciuda discuţiilor care au existat cu privire la banii care vor fi direcţionaşi către educaţie, şansele ca acestea să reprezinte procentul de 6% din produsul intern brut sunt aproape inexistente. „Discuţiile astea care sunt cu PIB-ul care nu este atât cum era, bănuiesc că vor fi nişte reduceri şi nu ştiu dacă nu ca de fiecare dată învăţământul va fi expus acestor reduceri de cheltuieli astfel încât practic să fim din nou în aceeaşi situaţie din anii din urmă, adică cu foarte puţini bani alocaţi”, a declarat Liviu Axinte, preşedintele LSI Botoşani.
Mai mult decât atât, actuala guvernare cu toate că la vremea în care se afla în opoziţie a militat pentru sprijinirea domeniului educaţional, la finele anului precedent ar fi adoptat un act normativ prin care acordarea procentului de 6% din PIB a fost amânată cu un an de zile. „Dacă anul trecut am înţeles că au fost sub 3% nu cred că anul acesta vor fi alocaţi bani cu mult peste 3% sau cu mult peste ce a fost anul trecut. Deşi atât timp cât conducerea ministerului şi a Guvernului a fost în opoziţie, a marşat pe ideea că va fi respectat acel 6% şi este o ordonanţă care amână cu un an prevederea cu 6%”, a mai spus liderul sindical.
CITEŞTE:
 Sindicaliştii „luptă la centru” pentru banii profesorilor pensionabili