Sindicaliştii din educaţie „coc” o grevă generală – referendum în şcoli

 

Liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ a participat în cursul săptămânii precedente la o şedinţă la nivel de Federaţie la care au luat parte şi alţi preşedinţi de organizaţii sindicale din ţară pentru a pune pe tapet o parte dintre problemele cu care se confruntă salariaţii din sistemul educaţional.

Astfel, în urma întâlnirii cu şefii de la nivel central, liderii din teritoriu vor consulta membrii de sindicat printr-un referendum pentru a constata dacă se impune declanşarea unei greve generale în sistemul de învăţământ. „Am trimis în şcoli un referendum prin care consultăm membrii de sindicat privind posibilitatea declanşării unei greve generale în perioada următoare. Nu neapărat din data de 23 ianuarie, pentru că este posibil să nu reuşim să terminăm acest referendum. Să înţeleagă şi colegii noştri că nu este vorba de impunerea acestei greve generale de la centru ci facem consultarea pentru a vedea ulterior dacă se va lua această decizie în urma voturilor exprimate prin referendum”, a declarat Liviu Axinte, preşedintele LSI. Nemulţumirile care i-ar putea scoate pe dascăli în stradă sunt în principal privitoare la aplicarea legii educaţiei naţionale fără să fi fost consultaţi în prealabil şi partenerii sociali, respectiv a sindicatelor, diminuarea drastică a veniturilor angajaţilor din sistemul educaţional dar şi din cauza plăţii eşalonată a drepturilor financiare obţinute în instanţă.
În cazul în care membrii de sindicat care vor participa la referendumul trimis în şcoli vor răspunde afirmativ, sistemul educaţional va fi paralizat întrucât va fi declanşată greva generală în învăţământ. Deocamdată nu se ştie dacă greva va fi organizată împreună cu Sindicatul Învăţământului Preuniversitar. (G.E.)