Printre puținii președinți de asociații neguvernamentale prezenți la întâlnirea cu ministrul dialogului social Gabriel Petrea, s-a regăsit și un membru al PSD.
Liderul Pro Democrația, Vasile Chiru care este și consilier local PSD și care a avut, asemenea colegilor din partid, un mesaj mieros.
”Sperăm să plecați cu idei care încă nu au ajuns la dv. sau lucruri și probleme în general. Asociația Pro Democrația are un cu totul alt statut, principiul respectării drepturilor omului, principiul transparenței decizionale politice. Puțin diferit față de multe ONG-uri de la nivel local care se ocupă cu anumite probleme legate de autofinanțare. Noi deocamdată de autofinanțăm singuri”,
Vasile Chiru, lider Pro Democrația
I-a urat ministrului ca activitatea sa să decurgă conform programului de guvernare, cu șanse mari de dialog și transparență.
Și a terminat în același ton, fără să facă notă discordantă cu mesajul general al partidului.
”Mulți vizitatori am avut, dar niciodată cei care ne-au vizitat nu au avut o întâlnire separată cu ONG-urile. Este o noutate, sperăm să nu se termine la începutul dv. de mandat și să mai avem ocazia să ne întâlnim, sperăm că și cu ceilalți colegi din ONG-uri, problemele cu care ne confruntăm la nivel de județ, vor ajunge mai ușor pe masa dv. și vor fi dezbătute la nivel central”,
Vasile Chiru, lider Pro Democrația
Și, bineînțeles a mulțumit ministrului (încă o dată!!) pentru bunăvoința de a vizita și Botoșaniul.