Simulare bac la Botoșani: Liceenii de la seral au tras chiulul

Astăzi, 4 martie 2024, a început simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat

 

La nivelul județului Botoșani, simularea este organizată în 28 de centre de examen.

 

Iar luni a avut loc proba la limba și literatura română.

 

Din cei 3.019 elevi înscriși au fost absenți 277. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) au transmis că majoritatea elevilor sunt de la forma de învățământ seral.

 

Evaluarea lucrărilor se va realiza digitalizat, iar rezultatele vor fi comunicate individual în data de 15 martie 2024 și vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral. Notele nu se trec în catalog, însă, prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului/a părintelui, acestea pot fi consemnate în catalog.

 

Rezultatele obținute se vor analiza, la nivelul fiecărei unități de învățământ, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri de intervenție pentru îmbunătățirea rezultatelor la examenul din vară.