Simion îl vede aproape primar pe Silegeanu: Avem candidați cu șanse mari de a câștigaVIDEO 

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor a fost invitat marți seară la ”Realitatea Plus”, unde a vorbit cu precădere despre alegerile locale. 

 

George Simion a catalogat Ordonanța de Urgență a Guvernului privind comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale drept ”una din cele 10 măsuri periculoase care pun în pericol democrația din România”. 


Ca atare, AUR a atacat-o la Curtea Constituțională a României (CCR). 


Și a arătat că partidul are un plan prin care să combată PSD – PNL chiar și dacă CCR consideră legal respectivul act normativ și alegerile se desfășoară simultan pe 9 iunie. 


Astfel a ajuns să facă referiri și la Botoșani.


George Simion, președinte AUR

”Avem candidați cu șanse mari de a câștiga, vedeți Consiliul Județean Constanța, unde candidăm cu dl Mohommad Murad, vedeți Primăria Craiova, unde candidăm cu Marian Vasile și Consiliul Județean cu Ringo Dămureanu, vedeți la Botoșani, îl avem candidat pe Cătălin Silegeanu. Avem candidați în foarte multe locuri pe care i-am anunțat deja, dar în alte locuri, în care nu ai cum să câștigi în fața unor primari într-un singur tur, ne asumăm disponibilitatea cu toate partidele neparlamentare, cu toate forțele de opoziție, cu toate vocile din societatea civilă și cu toate vocile suveraniste să avem candidați unici, nu mă interesează coloratura unora sau altora”
 


În sondajele efectuate de PNL Botoșani în perioada ianuarie – februarie, AUR se situa cu 16% pe locul 3 în preferințele electoratului din municipiu după PSD – 37% și PNL – 24%. 


Cătălin Silegeanu a intrat în AUR și a fost nominalizat candidat la Primăria Botoșani după efectuarea acestor sondaje. 

 

VEZI în VIDEO de la 1:45:48