Fostul director coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă, Silvia Pasat, a fost eliberat din funcţie în urma declarării neconstituţionale a celor două ordonanţte prin care au fost create posturile de directori coordonatori. Şi dacă în alte instituţii publice deconcentrate, directorii care ocupau funcţiile ilegal au obţinut decizii de încadrare temporară cu posibilitatea de a participa la un concurs la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, în schimb la ITM, Silvia Pasat nu mai face parte din structura de conducere. Momentan ea îşi desfăşoară activitatea ca simplu inspector de control. Funcţiile de conducere din cadrul acestei instituţii au fost deja transformate în posturi de inspector şef sau inspectori şefi adjuncţi, în urma unor decizii semnate de inspectorul general de stat al Inspecţiei Muncii Bucureşti. „Stelian Metler a fost numit prin decizia 1058/30.06.2010 semnată de inspectorul general de stat al Inspecţiei Muncii Bucureşti pe funcţia de inspector şef, prin exercitarea temporară a funcţiei publice de conducere pentru o perioadă de pînă la 6 luni de zile conform legii 108 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei muncii”, a declarat Roxana Gavril, purtător de cuvînt ITM. În aceeaşi zi, respectiv 30 iunie 2010, au fost emise alte două decizii pentru inspectorii şefi adjuncţi Oliviu Ciortea şi Leo Cristian Kohut. Oliviu Ciortea va coordona compartimentul de sănătate şi securitate în muncă în timp ce Leo Cristian Kohut a fost numit inspector şef adjunct pe relaţii de muncă.