Silegeanu sare la gâtul lui Achiței: Nu prea a rezistat frigului și a fugit repede dintre oameni.

Dragii mei botoșăneni,
Am observat că de ceva vreme deputatul PNL, Cristian Achiței, se află în campanie electorală. Este prezent prin toate piețele din județ, că poate mai prinde vreo două voturi, de la cetățenii din mediul rural, PNL fiind în cădere sigură cu toată bătaia de joc  privind gestionarea pandemiei și nu numai.

 

Totuși, mă derută faptul că, domnul deputat Achiței, care vrea acum și un mandat de senator,  nu vine să ne prezinte realizările dumnealui din actualul mandat, pentru că l-am tot văzut în spațiul public cu fel și fel de proiecte promise, însă nimic concret și palpabil. Sau…ne-a vândut doar gogoși calde, tipic PNL?


Nu am putut să nu observ și faptul că este foarte încântat de organizarea în aer liber la doar câteva grade, a pieței din Tudora și târgurile în aer liber din localitățile Dersca și Hlipiceni, pe care se laudă că le-a revăzut în campanie și unde a întâlnit oameni harnici, gospodari care bat judetul în lung și lat că să își vândă mărfurile, domnul deputat Achiței nu prea a rezistat frigului și a fugit repede dintre oameni.


Cum puteți să transmiteți botoșănenilor că oamenii simpli de la țară cu care spuneți că interacționați au așteptări mari și se bazează pe "clasa politică PNL-ista care este foarte capabilă”, când acești oameni sunt profund dezamăgiți de tot ce se întâmplă în țara noastră de când este PNL la guvernare? Sunt dezamăgiți de faptul că nu li s-au mărit pensiile de la 1 septembrie, așa cum era prevăzut în lege, că nu li s-au dublat alocațiile copiilor lor, că nu se mai pot trata în spitale de bolile de care suferă, în afară de Covid-19?


Da! Clasa politică PNL-istă, este foarte incapabilă să dezvolte și să conducă o țară!


Ați uitat că ați închis piețele și ați lăsat țăranii să își vândă produsele la colțul străzilor ???  


E frig de îngheață pietrele afară și săracii oameni care abia își duc zilele din vânzarea produselor pe care le-au muncit toată vara, acum ”datorită” și ”mulțumită” partidului PNL, îngheață la rândul lor din cauza celor care stau pe bani foarte mulți și care mint odată la 4 ani că va curge lapte și miere și se duc la București să își bată joc de o țara-ntreagă cu un tupeu și o nesimțire ieșită din comun.


Timp de 4 ani de zile, ați mimat conducerea acestui oraș în frunte cu Flutur care nu știa pe ce lume trăiește și împreună cu colegul senator Șoptică care din varii motive doarme în picioare!


PNL NU a făcut nimic pentru Botoșani! Asta e realitatea!


Nu a refăcut niciun drum, nu a fost în stare să semneze un contractat de reabilitare a unui teatru, nu a atras fonduri europene pentru modernizarea iluminatului public. A reușit doar să închirieze autobuze, a reușit să lase străzile nenorocite de liniile de tramvai și scuaruri lăsate în paragină și fără folos.


Rețelele de apă și canalizare vechi, fară rețele de gaz, fără economie, fără locuri de muncă și o gaură imensă în bugetul orașului.


Străbătând țara pentru lucrările din business-ul meu, am putut vedea cum în orașele dezvoltate, cu ajutorul celor din administrația publică locală, toate cele enumerate mai sus sunt normalități și îți dau senzația că ești  într-o lume diferită de Botoșani. Aici, la noi, parcă toate s-au sfârșit, avem doar promisiuni și minciuni electorale povestite frumos botoșănenilor, nimic din ceea ce am văzut în orașele dezvoltate.


De aceea, îmi doresc și vreau să fac mai multe pentru județul din care provin pentru că aici vreau să rămân, să-mi continui proiectele din domeniul privat, să-mi întemeiez o familie și să-mi pot crește copiii așa cum îmi doresc, atunci când va fi timpul.


Un lucru este clar, guvernarea PNL nu a făcut absolut nimic! Toată gașca PNL care a condus Botoșaniul din 2016 până in 2020 și cu un guvern PNL, ați reușit să aduceți acest județ , Nr. 1 în Romania la sărăcie și Nr. 1 la județ cu wc-uri în spatele curților , fără nici un euro atras prin fonduri europe și investit în proiecte care să crească nivelul de trai al cetățenilor.


Domnule deputat Achiței ați lăsat un spital nou atât de necesar cetățenilor, fără racordare la rețele edilitare, nu ați fost în stare să vă demonstrați  calitățile de inginer de drumuri, să faceți un tunel de legătură între spitale . Iar domnul senator Șoptică a adus ministrul muncii să îngroape micii întreprinzători, a venit cu  ministrul sănătății care a băgat orașul în carantină și împreună cu ministru educației ați urcat copiii în pod și în copaci după semnal că să facă școala online.  Acestea sunt realizările dezvoltării orașului Botoșani , pe care îl iubiți atât de mult pe Facebook, domnule deputat Achiței, care râvniți la încă un post de senator, fără să fi făcut ceva concret și pentru cei care v-au acordat acum 4 ani votul de încredere!


Știm cu toții că voi, PNL-istii, niciodată nu ați fost în stare de la Alexandru Ioan Cuza până în zilele noastre, să faceți ceva concret în România. Doar gura e de voi!! Ba de vină e opoziția, ba legile, ba poporul, ba planeta!

 

- Comunicat Pro România -

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL