Candidatul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) la Primăria Botoșani a avut o reacție după trimiterea în judecată a primarului Cosmin Andrei pentru fapte de corupție.
Cătălin Silegeanu a vorbit întâi despre propriile candidaturi și scopul principal al AUR-ului în aceste alegeri locale, în ceea ce privește municipiul.
Cătălin Silegeanu, candidat AUR la Primăria Botoșani.
„Și candidaturile noastre au fost definitivate, avem listă completă la consilieri - 29. Ca și rezultate sperăm la minimum șapte consilieri. Țelul principal este să-l îndepărtăm pe inculpatul Cosmin Ionuț Andrei de la conducerea Primăriei”
Candidatul AUR la Primărie susține că liderii PSD ar fi trebuit să aibă o altă poziție față de primarul Cosmin Andrei care candidează pentru un nou mandat.
Cătălin Silegeanu, candidat AUR la Primăria Botoșani.
„Nu pot să nu condamn atitudinea liderilor PSD atât Doina Federovici, cât și președintele Marcel Ciolacu de a susține pe cineva care se află sub control judiciar. Cu toate că în declarațiile de presă la care are acces toată lumea spunea dl Marcel Ciolacu clar că dacă cineva este sub control judiciar sau trimis în judecată nu-l va susține. Ieri, dl primar în funcție Cosmin Andrei a fost trimis în judecată, ceea ce înseamnă că în cazul unei condamnări orice vot pe care botoșănenii îl doresc să și-l exprime către dumnealui va deveni nul”
În aceste condiții face un apel la botoșăneni.
Cătălin Silegeanu, candidat AUR la Primăria Botoșani.
„Prin urmare, atrag încă o dată atenția cetățenilor să se gândească de două ori înainte de vota sau de a-și exercita dreptul la vot către acest partid sau către dl Cosmin Ionuț Andrei”