Şi tinerii lui Ţurcanu se apucă de pichetat parlamentarii PDL

 

Tineretul Naţional Liberal sprijină iniţiativa organizaţiei municipale a Partidului Naţional Liberal de a picheta sediul birourilor parlamentarilor PDL Cătălin Buhăianu şi Daniel Humelnicu. Evenimentul va avea loc vineri, 11 iunie, la ora 10, în faţa Prefecturii, acolo unde cei doi îşi au cabinetele şi este organizat cu scopul de a-i determina să susţină moţiunea de cenzură “Opriţi genocidul social”, depusă de PSD. Întrucât tinerii nu sunt singurii afectaţi de măsurile Guvernului, pe lângă membrii filialei liberale de la municipiu, sînt invitaţi să participe la eveniment atât pensionarii, cât şi alţi membri ai PNL Botoşani.        
        
„Considerăm că este momentul să adoptăm o atitudine proactivă vizavi de măsurile propuse de Guvernul Boc, întrucât viitorul nostru este în joc. Este intolerabil ceea ce se întâmplă. Electoratul le-a acordat acestor oameni votul său de încredere, trimiţându-i în Parlament, tocmai pentru a-i apăra interesele, nu pentru a le submina! Acest lucru mai poate fi realizat acum doar prin susţinerea moţiunii de cenzură propusă de PSD. Orice vot împotrivă reprezintă o trădare a misiunii pe care şi-au asumat-o şi pentru care au fost aleşi!”, a declarat Sergiu Zvîncă (foto), preşedintele TNL Botoşani.

Moţiunea de cenzură depusă de PSD, care va fi dezbătută şi votată pe 15 iunie, propune respingerea prin vot a Proiectului de Lege privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. În acest proiect de lege este cerută limitarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor prin reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, a pensiilor din sistemul public cu 15% şi a altor drepturi şi indemnizaţii.