Show Alex Velea cu mii de oameni în stradă, la balcoane şi ferestre – VIDEO & GALERIE FOTO
Isteria de la ultimul etaj al Uvertura Mall, despre care vă informăm la Ştirea Zilei, a început în stradă, la concertul lui Alex Velea. În jur de 6.000 de botoşăneni au asistat la show-ul pe care artistul l-a susţinut pe o scenă montată în strada Griviţa, în apropiere de sensul giratoriu, în zona Carrefour Market. Circulaţia a fost întreruptă de acolo şi până în Calea Naţională.
Organizatorii s-au plimbat cu scena prin jurul mall-ului
La ora 18:00, cea anunţată pentru concertul cunoscutului artist, încă se mai lucra la scenă. Aceasta deoarece iniţial a fost montată în partea din faţă a centrului comercial, aşa cum organizatorii anunţaseră botoşănenii, numai că se pare că nu li s-a permis să blocheze Calea Naţională, aşa că au trebuit să o mute. În aceste condiţii artistul şi-a început reprezentaţia cu peste o oră întârziere faţă de cea programată. Aşteptarea nu a făcut însă decât să sporească isteria din rândul spectatorilor, mai ales a fetelor, care au ţipat cât au putut atunci când cântăreţul a intrat pe scenă.
Asalt în mall, asalt în stradă şi la balcoane
Alex Velea a interpretat o mulţime de hituri, de la cele în care cântă singur, până la altele cu colaboratori. Miile de oameni au fredonat împreună cu artistul melodii precum „Minim doi”, „Cai verzi pe pereţi”, „Don't Say It's Over”. Cântăreţul nu a făcut nici un bis şi a refuzat să dea orice declaraţie sau autograf. Concertul a fost urmărit inclusiv de oameni aflaţi la geamuri şi balcoane, unii copii stând cu mănuşi şi căciuli la ferestre, în timp ce sute dintre cei de afară au călcat în picioare gazonul de lângă mall. Show-ul a fost completat de lasere cu care pe blocuri se scrie „Uvertura Mall”.