Sfințire de clopote noi cumpărate din Rusia la Capela Militară – GALERIE FOTO & VIDEO

Joi dimineață, 22 decembrie 2016, la Capela Militară din Botoșani a avut loc slujba de sfințire a clopotelor, ce au fost aduse din Federația Rusă și turnate special pentru acest lăcaș sfânt.

 


Ceremonia religioasă  a început la orele 10.30 și s-a desfășurat în curtea Bisericii, unde au participat aproximativ 50 persoane, între care și Costică Macaleți, președintele Consiliului Județean Botoșani. De asemenea, s-au aflat și militari din cadrul Garnizoanei, membrii ”Asociației Revoluționare 22 - 25 decembrie 1989” precum și enoriași.


Slujba a fost oficiată de preotul militar Ștefan Grădinaru.


”Ne-am propus dotarea Bisericii cu clopotele necesare, lucru ce s-a înfăptuit în zilele de  dinaintea Crăciunului 2016. Le-am sfințit, astăzi 22 decembrie, când au fost trase pentru prima dată, pentru înaintașii noștri, pentru părinții noștri și eroii neamului românesc”,
Preotul militar, Ștefan Grădinaru de la Capela Militară Botoșani


La finalul predicii, preotul capelei a adresat un cuvânt de mulțumire tuturor  donatorilor și binefăcătorilor, grație cărora s-au putut achiziționa și transporta noile clopote, transmițând urarea: ”Sărbători cu bucurie și un An Nou binecuvântat!”


După sfințirea clopotelor, membrii corului bisericii, împreună cu părintele, au cântat câteva colinde, cu multă emoție și sensibilitate, pentru a-i introduce pe cei prezenți în atmosfera sfintei sărbători a Nașterii Pruncului Iisus.


Creștinii care au participat la sfințire au făcut fotografii iar cei mai curioși au tras chiar sforile clopotelor.


Clopotele vor fi montate  în turla clopotniței și vor fi trase de Crăciun, la vecernia marelui praznic împărătesc.


Părintele militar a menționat că  legătura cu compania producătoare, Rusian Bells, respectiv, cu directorul acesteia Denis Latîșev, s-a făcut pe Facebook .


Valoarea totală a clopotelor, inclusiv sistemul electric de accesare, este de 7.800  de euro.


Clopotele sunt parte integrantă a cultului creștin, încă  din cele mai vechi timpuri. Alături de toaca de lemn, cu diversele ei forme, în cultul creștin se mai întrebuințează, ca instrument de înștiințare a începutului slujbelor sau de marcare a unor momente importante din cadrul lor.


Clopotele Bisericii dau timpului o măsura liturgică, umplându-l de rost. Tragerea clopotelor face pe om să iasă din rânduiala cotidiană, într-o realitate mai presus de aceea care cade sub simțuri.